PSRM

11 aprilie 2022

Deputații încep discuțiile asupra proiectului BCS cu privire la neutralitatea permanentă

Deputații încep discuțiile asupra proiectului de lege al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) cu privire la neutralitatea permanentă. Documentul este inclus pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 13 aprilie, a comisiei protecție socială, sănătate și familie.

Potrivit autorilor, neutralitatea permanentă înseamnă că Republica Moldova se angajează să rămână neutră în orice conflict din prezent și viitor, indiferent de identitatea beligeranților și de locul și momentul declanșării acestuia. Totodată, neutralitatea Republicii Moldova înseamnă că Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său. Aceasta însă nu împiedică țara noastră să se folosească de toate mijloacele pe care le are la dispoziție pentru a se apăra în mod militar împotriva oricărui agresor și pentru a preveni orice act incompatibil cu neutralitatea sa, pe care beligeranții îl pot comite pe teritoriul său.

”Asigurarea securității și apărării naționale presupune faptul că nu pot fi sacrificate interesele proprii în favoarea altui stat, grup de state sau organisme internaționale și că, în caz că se atentează la componente ale securității sale, statul poate să și le mențină, inclusiv cu ajutorul forțelor armate naționale și internaționale. Este evident că statutul de neutralitate nu constituie un obstacol în politica de apărare a Republicii Moldova. Scopul neutralității este de a spori securitatea țării, nu de a-i limita capacitatea de apărare”, se menționează în document.

Totodată, BCS menționează că adoptarea proiectului cu privire la neutralitatea permanentă nu exclude participarea Republicii Moldova la eforturile globale, regionale și subregionale de promovare a stabilității și securității internaționale prin cooperarea umanitară în cadrul ONU, OSCE și alte organizații internaționale cu caracter non-militar.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă