PSRM

04 noiembrie 2021

Deputații BCS au cerut audierea premierului Gavrilița: Ce măsuri întreprinde Guvernul drept urmare a scumpirii gazelor?

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au cerut audierea premierului Natalia Gavrilița în plenul parlamentului. Opoziția a vrut să afle care sunt măsurile întreprinse de către Guvern pentru subvenționarea agenților economici și susținerea financiară a persoanelor fizice ca urmare a declanșării stării de urgență în aprovizionarea cu gaze naturale având drept consecință majorarea tarifelor.

„În campania electorală, inclusiv formațiunea care azi este la guvernare, a făcut promisiuni ce ține de acțiuni concrete de susținere a populație, inclusiv programe de susținere a businessului, HORECA, ar fi bine ca în plenul Parlamentului să auzim ce măsuri va întreprinde Guvernul în perioada rece a anului, care va fi una complicată”, a declarat Petru Burduja, deputat socialist.

Majoritatea PAS a refuzat însă, inițiativa comuniștilor și socialiștilor.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă