02 iulie 2021
Deputat PSRM: De ce PAS nu mai vorbește despre întoarcerea miliardului? Pentru că ei înșiși fac parte din banda care a participat la jaful țării!
Deputatul PSRM, candidat la funcția de deputat din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Bogdan Țîrdea a continuat, în cadrul briefingului de astăzi, subiectul celor vinovați de furtul miliardului.
Anterior, el a menționat că baza furtului miliardului a fost pusă la 25 septembrie 2014 prin hotărârea guvernului Leancă, din care făcea parte Maia Sandu.
”În acea zi, Guvernul Leancă și-a asumat răspunderea pentru adoptarea legii criminale nr. 187 din 28 septembrie 2014, care a făcut posibil ca Banca Națională să acorde credite băncilor comerciale sub garanția restituirii acestor împrumuturi de către stat! Maia Sandu, care a participat la ședință ca membru al Cabinetului de Miniștri, a votat și ea pentru această hotărâre”, a subliniat Bogdan Țîrdea.
Deputatul a comunicat că imediat după această votare, adică la 7 noiembrie 2014, a avut loc o ședință secretă a Guvernului: ”Maia Sandu nu a participat, ci l-a trimis pe vice-ministrul educației Igor Grosu!”.
Toate declarațiile lui Bogdan Țîrdea sunt confirmate de documente. Astăzi, deputatul a prezentat o copie a procesului-verbal al ședinței guvernului, nr. 39 din 7 noiembrie 2014.
În cadrul acestei ședințe, a fost aprobată o hotărâre secretă, nr. 938 din 13 noiembrie 2014, prin care guvernul Leancă a aprobat prima tranșă în valoare de 9,5 miliarde de lei pentru cele trei bănci problematice – BEM, Unibank, Banca Socială.
”Fiți atenți la procesul-verbal al ședinței. Iurie Leancă a făcut o propunere Comitetului de stabilitate financiară pentru salvarea băncilor, explicând că Dodon și Usatîi au făcut declarații despre problemele existente la aceste bănci, iar acest lucru ar putea duce la prăbușirea sistemului! Prin urmare, trebuie de alocat bani cât mai repede posibil, pentru ca acest lucru să nu se întâmple!
Proiectul a fost prezentat de către Drăguțanu – guvernatorul Bancii Nationale a Moldovei, fiind susținut de Candu, Filip, Arapu! Aceștia dădeau asigurări că există filtre, că SIS și Banca Națională vor monitoriza banii.
Grosu nu a spus niciun cuvânt, susținând în tăcere toate proiectele.
Ca pe 26-27 noiembrie, majoritatea acestor bani să plece în offshoruri! Adică, ei au salvat buzunarele oligarhilor, nu ale deponenților băncilor!” – a declarat deputatul.
Bogdan Țîrdea a atras atenția asupra unei coincidențe semnificative: ”Hotărârea nr. 938 privind alocarea banilor a fost emisă pe 13 noiembrie 2014! În aceeași zi, pe 13 noiembrie 2014, Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere cu Republica Moldova!
Adică furtul miliardului și ratificarea Acordului de Asociere au avut loc în aceeași zi!
Întâmplător? Sau poate că a fost prețul acordului?”
Bogdan Țîrdea a atenționat și asupra altor ”coincidențe”:
„Domnul Grosu are 2 case (121 mp și 82 mp), un apartament, spațiu comercial, trei imobile, 2 terenuri în oraș, 6 terenuri agricole de 2,5 hectare! Venit anual de 624.000 de lei. Și da – un credit la Max Credit SRL la 0%, în timp ce toți moldovenii plătesc companiilor private 30 la sută!
De unde vin toate acestea? Poate din participarea la furtul miliardului?”
Deputatul se întreabă: cum, după toate acestea, domnul Grosu se consideră om bun? Va lupta împotriva corupției? El, care a jefuit milioane de moldoveni și i-a făcut să plătească 25 de miliarde de lei în 25 de ani, vorbește de dreptate?
”Și dacă capul de listă la PAS participă la furtul miliardului, ce să mai vorbim despre ceilalți? Acum înțelegeți de ce partidul PAS nu mai vorbește despre întoarcerea miliardului, nu cere lui Merkel, Macron și UE să returneze banii de la companiile offshore occidentale? Vă dați seama de ce nu cer de la UE, SUA, Kövesi și alții – să-i rețină pe Leancă, Plahotniuc, Drăguțanu și restul infractorilor?
Pentru că ei înșiși fac parte din banda care a participat la jaful țării! Și pentru că participanții la furt sunt sponsorii lor.
Apoi, cine sunt hoții în acest caz?!” – a subliniat Bogdan Țîrdea.
El a anunțat că va sesiza Procuratura Generală:
”Cerem inițierea dosarelor penale împotriva participanților la votarea hotărârii din 25 septembrie 2014 și 7 noiembrie 2014! Cerem să se inițieze cauze penale nu numai împotriva potențialilor beneficiari ai furtului, ci și împotriva participanților și complicilor furtului: miniștri, viceminiștri, etc.! Fără ei, furtul nu ar fi fost posibil! Fără ei, miliardul ar fi fost acum în Moldova, și nu în offshore-urile occidentale!
”Cerem pornirea dosarelor penale împotriva participanților la votarea hotărârii nr. 938 din 7 noiembrie 2014!
Așa va fi cinstit și corect. Țara nu se vinde!”