PSRM

07 iulie 2021

Deputatul Bogdan Țîrdea a prezentat fapte documentate ale schemelor de corupție în finanțarea campaniilor electorale ale Maiei Sandu

Deputatul Bogdan Țîrdea a a prezentat fapte documentate ale schemelor de corupție în finanțarea campaniilor electorale ale Maiei Sandu în 2016 și 2020.

La briefingul de astăzi, deputatul a vorbit în detaliu despre modul în care, prin intermediul Organizațiilor Neguvernamentale (ONG) finanțate din străinătate, au intrat bani murdari în fondul electoral al Maiei Sandu și a prezentat, drept dovezi, copii ale documentelor de la CEC și transferurilor de bani.

Alegeri prezidențiale – 2016

Una dintre aceste scheme a fost pusă la cale cu implicarea asociației ”Centrul de Analize și Evaluare a Reformelor” (CAER). Operațiunea CAER a avut loc la alegerile prezidențiale din 2016. ONG a fost creată pe baza asociației „CulturArt”, înregistrată în 2011 și care deja în 2015 și-a schimbat denumirea în CAER. Documentele de înregistrare au fost semnate de ministrul democrat Vladimir Cebotari.

”Oamenii lui Plahotniuc au ajutat la înregistrarea acestei ONG, asigurând astfel protecția acestei scheme, iar pentru a o mușamaliza partidul PAS al Maiei Sandu a făcut apel la cetățeni pentru sprijinul financiar al partidului”, a spus Țîrdea.

Deputatul a prezentat documentele constitutive ale acestei organizații și a enumerat fondatorii acesteia: Ionela Costache, Ana Gurău, Angela Spinei. Experții acesteia erau Maia Sandu, Igor Grosu, Liliana Onofrei-Nicolaescu, Anastasia Taburceanu (o rudă a Maiei Sandu).

În continuare Bogdan Țîrdea a prezentat cronologia existenței scurte a acestei ONG:

Ianuarie – aprilie 2016: Ambasada Marii Britanii și Fondul European pentru Democrație au pompat 2 milioane de lei în această organizație.

Ianuarie – decembrie 2016: M. Sandu, I. Grosu, L. Nicolaescu Onofrei, A. Taburceanu devin „experți” ai CAER.

Banii CAER au fost transferați în fondul electoral al Maiei Sandu. Fondul electoral constituie  1 453 414,31 lei.

4 martie 2016: Hotărârea Curții Constituționale prin care cetățenii pot alege președintele.

Octombrie – noiembrie 2016: Alegerile prezidențiale.

4 mai 2017: CAER își încetează activitatea.

Această organizație nu are nici un site web, nici rapoarte financiare și nici date despre activitățile desfășurate.

În continuare, Bogdan Țîrdea a arătat fluxurile financiare către fondul lui Sandu în cadrul schemei CAER:

27.01.2016 – CAER a primit de la Ambasada Marii Britani suma de 209.716,64 lei pentru proiectul ”Comunități școlare transparente și mai puțin corupte”.

02.01.2016 – CAER a primit 65.000 de euro de la Fondul European pentru Democrație.

17.03.2016 – Ambasada Marii Britanii donează 257 339,55 lei în cadrul proiectului „Comunități școlare transparente și mai puțin corupte”.

22.04.2016 – Ambasada Marii Britanii donează 116.458,87 lei în cadrul aceluiași proiect.

O altă schemă de finanțare ilegală a candidatului Sandu a fost realizată prin intermediul ONG ”FORTIUS”, înregistrată la 22 iunie 20216. Președintele acesteia este Cristina Bujor, jurist – Sergiu Litvinenco.

Aceasta, de asemenea, nu are rapoarte financiare, nici date despre donatori. Organizația este folosită de partidul Sandu pentru a plăti activiștii PAS. Pe 5 august 2016 și 12 octombrie 2018, ”FORTIUS” primește 75 de mii de euro și zeci de mii de lei.

În total, prin CAER și ”FORTIUS”, în fondul Maiei Sandu ONG-urile au pompat 2 milioane de lei. Printre sponsori se numără Ambasada Britanică, Fondul European pentru Democrație, Fondul Național pentru Democrație și Institutul pentru Politici Publice.

Țîrdea a menționat că toate datele prezentate de el sunt obținute de la CEC, fiind documentate și demonstrate.

”Astfel, fondul electoral al Maiei Sandu a primit 2 milioane de lei bani europeni și acești bani trebuiau cumva  repartizați, astfel încât să nu trezească suspiciuni în rândul oamenilor. Așa au găsit pensionari, șomeri, care ar fi făcut donații către fond”, a subliniat Țîrdea.

El a rezumat că CAER este o schemă tipică de spălare a banilor murdari. ”A fost o garnitură pentru ONG, creată pentru alegeri și lichidată după alegeri”, a conchis deputatul.

Alegeri prezidențiale – 2020

La alegerile prezidențiale din 2020, Sandu a primit transferuri de la reprezentanții a peste 30 de ONG-uri în valoare de peste 260.000 de lei! Acestea sunt datele oficiale preluate de pe site-ul CEC.

Potrivit materialelor, reprezentanți ai mai multor structuri finanțate din străinătate și organizații internaționale au fost ”donatorii” Maiei Sandu: Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții, UNICEF, PNUD Moldova, CCF Moldova, Corpul Păcii, Centrul Independent de Jurnalism, Expert- Grup, IDIS Viitorul, La Strada, PRO-Didactica, Millennium Challenge Fund, Centrul de Resurse Juridice, Centrul Ecologic Național, CN PAC, Centrul de Informații GENDERDOC-M, Federatia națională a fermierilor, Institutul pentru Politici și Reforme Europene, etc.

”De fapt, aceasta este o schemă de finanțare pentru Sandu și PAS din străinătate! Și procuratura este pur și simplu obligată să deschidă un dosar penal”, a spus Bogdan Țîrdea.

Toate aceste ONG-uri au donat peste 260.000 de lei. Cu toate că în realitate, este vorba de milioane.

”Și dacă în 2016 au încercat să mușamalizeze cumva mașinațiile cu 2 milioane de lei pentru fondul electoral al Maiei Sandu, atunci în 2020 s-au lansat într-un adevărat bespredel: au transferat oficial 260 de mii de la donatori care au primit acești bani din fondurile de mai sus”, a spus Bogdan Tirdea.

El a atras atenția asupra faptului că donatorii occidentali ai Maiei Sandu și PAS au lansat în spațiul mediatic fake-ul despre Bahamas prin intermediul portalului informational rise.md pentru a distrage atenția de la faptele de pompare a fondului Maiei Sandu cu milioane de lei.

”Este o spălare de bani criminală impertinentă, iar dacă procurorii nu se tem de unii ambasadori străini, atunci Sandu ar trebui să facă ani grei de pușcărie. Aceasta nu este kuliok, aceasta este un sac de bani murdari!”, a remarcat el.

Deputatul s-a adresat cetățenilor: ”Credeți că partenerii occidentali sunt naivi și îi dau bani așa, pur și simplu? Nu, ei îi dau Maiei Sandu bani în schimb ca ea să le slujească. De aceea am pierdut 3 bănci, aeroportul, miliardul, mai recent – portul Giurgiulești și de aceea putem pierde stadionul republican și pământurile noastre. Dar țara nu se vinde!”, a concluzionat Bogdan Țîrdea.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă