PSRM

23 mai 2017

Delegația PSRM efectuează o vizită în China

Pe data de 23 mai, Delegația Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, condusă de Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi efectuează o vizită în Republica Populară Chineză, la invitația Partidului Comunist Chinez.

Programul vizitei include întrevederi de rang înalt, discuții cu reprezentanții organizațiilor publice, vizitarea provinciei Hubei și alte evenimente.

Reamintim că, în luna aprilie a avut loc vizita Delegației Republicii Populare Chineze, condusă de membrul Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC), Vicepreședintele Grupului de Conducere a partidului de guvernământ al PCC al Republicii Populare Chineze, Zhang Chunxian.

În cadrul întrevederii cu Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi a fost stabilită programul comun de acțiuni cu privire la relațiile de colaborare interpartinică dintre Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi Partidul Comunist Chinez. În cadrul acestei agende a fost programată vizita Delegației PSRM în Republica Populară Chineză.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă