PSRM

24 noiembrie 2020

Corneliu Furculiță: Fracțiunea PSRM în Parlament nu va admite destabilizarea situației din țară

Președintele fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță, a declarat că deputații socialiști vor depune toate eforturile pentru a nu admite destabilizarea situației din țară. Declarația a fost făcută, în această seară, la Radio Moldova.

”Suntem cea mai mare fracțiune în Parlament, avem 37 de deputați, suntem o echipă unică și trainică. Suntem deschiși permanent dialogului, avem un pragmatism politic și vreau să asigur cetățenii că nu vom admite ca în țară să fie destabilizare”, a declarat Furculiță.

Deputatul a menționat că în condițiile pandemiei și crizei economice este important ca instituțiile principale ale statului să funcționeze.

”Avem dialog cu toate fracțiunile, fiindcă pe noi ne interesează ca Parlamentul să fie o instituției funcțională, astfel ca să fie votate legile necesare în situația complicată de pandemie și criză”, a spus deputatul PSRM.

Liderul fracțiunii PSRM a reiterat că socialiștii vor face majoritate parlamentară doar cu fracțiunile veritabile din Parlament.

Reprezentantul opoziției la prezidențiale a fost favorizat de presă și de politicienii din străinătate

Liderul fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță, susține că la alegerile prezidențiale din noiembrie contracandidații lui Igor Dodon nu au avut un mesaj bazat pe propuneri concrete pentru cetățeni și țară, ci pe critica adusă actualului președinte.

Deputatul a declarat, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova, că este pentru prima dată în istoria independenței Republicii Moldova, când, contrar legii naționale, reprezentantul opoziției este susținut de politicieni străini și are cel mai mare buget electoral.

”Pentru prima dată, reprezentantul opoziției a avut cu mult mai multe resurse financiare și mediatice, susținere mai mult sau mai puțin legală din partea unor factori din străinătate. Chiar și în poziționare juridică, contracandidații au fost favorizați în comparație cu președintele țării, pentru că el era restricționat în activitățile sale electorale. Am observat că majoritatea candidaților practic nu au făcut campanie electorală în scopul de ași promova ideile, mai mult a fost o campanie de a-l critica pe Igor Dodon”, a declarat Furculiță.

Liderul fracțiunii PSRM în Parlament a mai menționat că situația pandemică, criza economică și seceta au generat nemulțumiri care au fost îndreptate contra guvernării.

Discuțiile asupra bugetului de stat nu trebuie să fie transformate în târg

Votarea principalului document financiar al țării în Parlament nu trebuie să fie transformată în târg, a declarat președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță. Liderul deputaților socialiști a declarat, la Radio Moldova, că Legea Bugetului de Stat este necesară pentru țară, iar deputații care nu vor susține inițiativele incluse în acest proiect trebuie să meargă în fața cetățenilor și să argumenteze de ce nu au votat pentru majorarea salariilor și pensiilor, pentru investițiile în infrastructură sau pentru măsurile de susținere a mediului de afaceri.

”În proiectul noului buget se prevede scăderea cotei TVA pentru HoReCa de la 15% la 12%. De asemenea, sunt prevăzute majorările de salarii care au fost promise de președintele Dodon și socialiști pentru personalul medical cu 30% și, ulterior, cu 40%. Mai sunt multe inițiative sociale care duc la majorarea salariilor bugetarilor, la construcția drumurilor, sistemelor de apă și canalizare, subvențiile în agricultură. Cine din fracțiunile din Parlament vor putea să refuze aceste inițiative și vor fi în stare să le argumenteze în fața alegătorilor lor? Aici nu este vorba de târg, ci de interesul pentru țară, pentru cetățeni”, a declarat deputatul PSRM.

Corneliu Furculiță a declarat că fracțiunea PSRM va susține aceste document și și-a exprimat convingerea că același lucru îl vor face și celelalte fracțiuni din Legislativ.

Premierul Ion Chicu a menționat că, proiectele bugetelor pentru anul viitor și Politica bugetar-fiscală urmează să fie aprobate de Guvern în data de 30 noiembrie. La 01 decembrie, documentele vor fi trimise în Parlament, pentru dezbateri și aprobare în lectură finală.

Corneliu Furculiță: Guvernul pe care noi l-am susținut a făcut față provocărilor din acest an dificil

Guvernul, susținut de PSRM, a făcut față provocărilor din acest an generate de pandemie și de secetă, a declarat liderul fracțiunii socialiștilor din Parlament, Corneliu Furculiță, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.

Deputatul PSRM a menționat că într-un an dificil s-a reușit majorarea salariilor și pensiilor, acordarea subvențiilor pentru agricultorii afectați de secetă și promovarea unor măsuri de susținere pentru mediul de afaceri și cetățeni în condițiile pandemiei.

”Este cu mult mai complicat și responsabil să fii la guvernare, mai ales când întreaga lume este într-o stare complicată legată de pandemie, din care cauză economia nu se dezvoltă, încasările la buget sunt mici. Este un an dificil de guvernare, dar Guvernul pe care noi l-am susținut a făcut față la aceste provocări, a majorat salariile, a acordat subvenții agricultorilor afectați de secetă”, a declarat Furculiță.

Liderul fracțiunii PSRM a mai menționat că, într-o societate democratică opoziția își are rolul său, dar ea nu trebuie să treacă peste liniile roșii.

”Ea trebuie să critice, să monitorizeze puterea, dar trebuie să respecte și anumite limite. Regretabil este atunci când se trec peste aceste linii roșii și se vine cu învinuiri nefondate, lipsite de sens și populiste”, a mai declarat Corneliu Furculiță.

PSRM consideră că alegerile anticipate ar trebui organizate în toamna 2021

Fracțiunea PSRM susține ideea organizării alegerilor parlamentare anticipate în toamna anului viitor, a declarat liderul fracțiunii Corneliu Furculiță. Deputatul a menționat, la o emisiune difuzată de Radio Moldova, că în această perioadă, când tocmai s-au finalizat alegerile prezidențiale, trebuie să se asigure funcționarea normală a instituțiilor statului.

”Evident că noi pledăm pentru alegeri parlamentare anticipate, astfel ca să nu periclităm stabilitatea și funcționalitatea organelor puterii. În viziunea noastră ar fi optim dacă ele s-ar petrece în toamna anului viitor”, a spus Furculiță.

Liderul fracțiunii PSRM a amintit că, potrivit Constituției, Parlamentul poate fi dizolvat și declanșate alegerile anticipate în două cazuri: dacă deputații nu votează legi timp de trei luni, ori dacă nu poate fi numit un nou Guvern.

”Deocamdată, nu observăm astfel de premise. Forțele politice în continuare discută și văd care sunt scenariile, sau Parlamentul să devină nefuncțional e puțin probabil acum, pentru că sunt legi necesare și avem Guvern care funcționează”, a declarat Furculiță.

Președintele Igor Dodon a declarat, în emisiunea de vineri, că anticipatele ar trebui să aibă loc în lunile octombrie-noiembrie ale anului viitor.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă