PSRM

19 mai 2022

Consiliul Municipal Chișinău a amânat votarea referendumului privind soarta Stadionului Republican

La ședința Consiliului Municipal Chișinău de astăzi s-a examinat chestiunea privind organizarea unui referendum municipal cu privire la perspectiva Stadionului Republican, în locul căruia este planificată edificarea unui nou complex de clădiri ale Ambasadei SUA.

Inițiativa cu privire la organizarea referendumului a fost lansată de fracțiunea municipală a PSRM, președintele căreia, Alexandr Odințov a menționat în luarea sa de cuvânt că în anul 2005, UEFA a propus un proiect de reconstrucție și modernizare a Stadionului Republican, însă după anul 2007, când liberalul Dorin Chirtoacă a devenit primar al municipiului Chișinău, această idee a fost abandonată.

În anul 2018, regimul lui Plahotniuc s-a oferit să vândă terenul stadionului pentru necesitățile Ambasadei SUA, fapt considerat drept mită voalată americanilor în schimbul loialității acestora față de regim. Alexandr Odințov a amintit că, fiind atunci în opoziție, Maia Sandu a pledat pentru consultarea opiniei locuitorilor municipiului Chișinău în privința stadionului. În sala de ședințe a Consiliului Municipal Chișinău, președintele fracțiunii PSRM a prezentat și o înregistrare video drept dovadă a declarațiilor făcute de Sandu în acest sens.

Aflându-se la guvernare, Partidul Socialiștilor a anulat legea cu privire la vânzarea stadionului către americani, însă după ce a devenit președinte al Moldovei, Maia Sandu a uitat de promisiunea de a solicita opinia chișinăuienilor și a restabilit această lege prin Curtea Constituțională controlată, continuând astfel acțiunile lui Plahotniuc.

Alexandr Odințov a îndemnat reprezentanții fracțiunii pro-prezidențiale și ai altor partide de dreapta din Consiliul Municipal să susțină ideea privind organizarea referendumului, pentru că acesta corespunde art. 75 al Constituției și este cea mai democratică metodă de soluționare a problemelor.

Drept răspuns, consilierii municipali din partidele de dreapta au părăsit sala de ședințe fără explicații, iar numărul celor rămași a fost insuficient pentru cvorum. După o pauză, fracțiunile s-au întrunit într-o ședință și au decis amânarea votului pentru ziua de marți, 24 mai.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă