Știrile principale
Membri PSRM, oameni de rând, reprezentanți ai APL și-au exprimat astăzi indignarea față de politicile de genocid social implementate de regimul de la guvernare. ”Am participat astăzi la o acțiune de protest în orașul Briceni împotriva celei mai ruşinoase şi dezastruoase guvernări din istoria Republicii Moldova. Oamenii sunt împotriva prețurilor mari, împotriva genocidului ce se…
În cadrul unei acțiuni de protest în raionul Leova, protestatarii au menționat că cetățenii de rând sunt primii care suferă din cauza unui guvern incompetent. ”Mamele care își cresc singure copii singuri, pensionarii și persoanele din segmentul social vulnerabil al populației au fost primii care au simțit roadele acelor „vremuri bune”. Realitățile de astăzi sunt…
La Cahul, mai mulți locuitori ai municipiului au organizat o acțiune de protest prin care și-au exprimat dezacordul cu situația catastrofală din Moldova în toate domeniile, creată de regimul PAS, dar și de politicile dictatoriale, promovate de acesta. Oamenii s-au arătat nemulțumiți de creșterea continuă a prețurilor la servicii, resursele energetice, alimente. Totodată, au fost…
Locuitorii raionului Basarabeasca au protestat în fața oficiului partidului de la guvernare PAS din localitate. Oamenii s-au pronunțat împotriva creșterii prețurilor la combustibil, gaz, electricitate și produsele alimentare. Cetățenii și-au exprimat indignarea față de acțiunile antisociale și politice ale actualului guvern. Oamenii au cerut unificarea tuturor forțelor sănătoase pentru a schimba situația din țară. „Dacă…
Oamenii adunați la protest au condamnat politicile actualei guvernări în domeniul economic și social, fărădelegile și batjocura față de cetățeni. ”Toate cele enumerate le avem datorită Președintelui Maia Sandu, Guvernului Gavriliță și Parlamentului Grosu, care deja în formă deschisă își bat joc de popor, țară și valorile noastre tradiționale!!! MOLDOVA ESTE PATRIA NOASTRĂ, și o…
La Edineț a avut loc un protest împotriva acțiunilor iresponsabile și incompetente ale regimului care a adus Moldova la un colaps socio-economic. Fiecare putea să-și exprime opinia de la microfon. Cetățenii din Moldova se confruntă cu aceleași probleme: creșterea agresivă a prețurilor și tarifelor, o inflație record în Europa, creșterea sărăciei și a exodului cetățenilor…
Circa cinci sute de locuitori ai raionului Soroca au venit astăzi în piața centrală din oraș pentru a-și exprima indignarea față de politica iresponsabilă și antipopulară a partidului Maiei Sandu. Oamenii cer demisia președintelui și a Guvernului, își exprimă nemulțumirea față de creșterea necontrolată a prețurilor și tarifelor din cauza acțiunilor neprofesioniste ale celei mai…
Cetățenii și-au exprimat indignarea față de acțiunile politice și antisociale ale actualei guvernări. Oamenii au cerut consolidarea tuturor forțelor sănătoase pentru a schimba situația din țară. La eveniment a fost dată citirii declarația Partidului Socialiștilor despre inițierea unei mișcări de protest împotriva guvernului antipopular.
Mai mulți oameni din raionul Sîngerei s-au adunat să-și expună nemulțumirea față de prețurile crescânde la toate produsele alimentare și resursele energetice. Ei scandează: ”Pas cu PAS ne duc țara în impas”, ”Guvernarea vremurilor grele-să ne lepădăm de ele”, ”Ei cu salam și milioane, iar noi murim de foame!” etc. Oamenii nu pot înțelege de…
Astfel, la Călărași, reprezentanți ai administrației publice locale, reprezentanți ai PSRM, oameni simpli au venit să-și exprime nemulțumirea față de acțiunile actualei puteri și consideră că voința poporului stă la baza dezvoltării țării. Potrivit lor, când Guvernul se distanțează de problemele cetățenilor de rând, el va eșua inevitabil. ”Din păcate, neprofesionalismul autorităților a adus situația…