Deputatul PSRM Bogdan Țîrdea a solicitat, în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului, audierea ministrului Afacerilor Interne, a ministrului Afacerilor Externe și a unui reprezentant al Procuraturii Generale în legătură cu două incidente grave produse pe 15 și 16 octombrie, când, potrivit informațiilor prezentate, grăniceri ucraineni ar fi pătruns ilegal pe teritoriul Republicii Moldova în urmărirea unor cetățeni ucraineni.
„Vrem să știm cine a autorizat eliberarea grănicerilor ucraineni, de ce aceștia nu au fost trași la răspundere pentru acțiunile lor și dacă Republica Moldova a transmis Ucrainei o notă de protest sau, așa cum s-a relatat în presă, doar o notă de informare.
De asemenea, solicităm clarificări privind situația cetățenilor ucraineni care au cerut protecție pe teritoriul Republicii Moldova și garanțiile că dreptul lor la protecție va fi respectat.
Suveranitatea Republicii Moldova trebuie respectată de toți, inclusiv de vecinii noștri”, a subliniat Bogdan Țîrdea.
Majoritatea PAS a votat împotriva acestei inițiative.