Bogdan Țîrdea: Moldova are nevoie de pace și securitate, nu de implicare în conflicte militare

Deputatul PSRM Bogdan Țîrdea a solicitat astăzi, în plenul Parlamentului, audierea de urgență a prim-ministrului și a ministrului Apărării pentru a prezenta conținutul acordului de cooperare tehnico-militară dintre Republica Moldova și Ucraina și a explica obligațiile asumate de țara noastră.

Parlamentarul a menționat că, la 26 octombrie 2026, la Kiev, Republica Moldova și Ucraina au semnat un acord de cooperare tehnico-militară, în prezența prim-ministrului Vasile Tofan. În acest context, deputatul a atras atenția asupra prevederilor articolului 11 din Constituția Republicii Moldova, care consacră neutralitatea permanentă a statului, și a solicitat clarificări privind compatibilitatea acordului cu acest principiu constituțional.

„Ce prevede concret acest acord? Vom produce drone și armament împreună cu Ucraina? Vom livra echipamente militare unei țări aflate în război? Cine garantează că Republica Moldova nu va fi atrasă în acest conflict? Și cum se împacă toate acestea cu neutralitatea noastră constituțională?

Solicităm ca prim-ministrul și ministrul Apărării să prezinte în Parlament conținutul acordului, obligațiile asumate, costurile și riscurile pentru securitatea națională.

De ce a fost secretizat acest acord? Cerem publicarea integrală a documentului și verificarea compatibilității acestuia cu articolul 11 din Constituție. Republica Moldova are nevoie de pace și securitate, nu de implicare în conflicte militare”, a declarat reprezentantul fracțiunii PSRM.

Majoritatea parlamentară PAS a votat împotriva inițiativei de audiere.