PSRM

17 octombrie 2019

Bogdan Țîrdea a presupus că există o legătură între atacurile raider din 2011, furtul miliardului, Laundromatul și privatizarea-lichidarea băncilor în perioada 2018-2019

Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea a făcut o mică precizare în timpul prezentării raportului comisiei de anchetă din Parlament cu privire la problema atacurilor coordonate asupra băncilor moldovenești. El a presupus că există o legătură directă între atacurile raider asupra băncilor moldovenești din 2011, furtul miliardului, Laundromatul, lichidarea și privatizarea băncilor în perioada 2018-2019. De asemenea, el a remarcat faptul că Renato Usatîi este suspect de participarea la unele dintre aceste acțiuni, potrivit RBC.

Bogdan Țîrdea a constatat fenomenalitatea situației în 2011, cînd au fost lansate atacuri coordonate împotriva mai multor bănci, inclusiv BEM, Victoriabank, Moldova-Agroindbank.

Deputatul a atras atenția comisiei către un alt punct, care lipsește parțial în raport: în septembrie 2011, a fost lansat un atac raider foarte grav asupra Universalbank de către reprezentanții unui grup de acționari, reprezentat de Renato Usatîi. În 2012, Gorbunțov, care era acționar al acestei bănci, a fost practic expulzat din țară, iar banca a fost lichidată.

Bogdan Țîrdea a întrebat dacă există o legătură între atacurile raider asupra sistemului bancar din 2011 cu privatizarea ulterioară a BEM, apoi furtul miliardului, Laundromatul, precum și cu procesul de lichidare și privatizare a mai multor bănci din Republica Moldova, care a avut loc în 2018-2019, inclusiv a băncilor, acționarii cărora au fost devalizați de acțiuni care nu pot fi întoarse.

“Spuneți-mi vă rog, dumneavoastră vedeți această conexiune și această linie de crime foarte grave contra securității naționale a Republicii Moldova, pe care eu de exemplu o întrevăd. Și o întrevăd și unele organe de urmărire penală din FR, care au deschis dosar penal pentru implicarea domnului Platon în Laundromat, se pare că figurează și domnul Plahotniuc, e suspectat și Renato Usatîi de ieri, conform datelor RBC. Mai mult decît atît, există suspiciuni de implicarea acestor personaje și în  furtul miliardului prin firmele Constanta SRL, și prin multe alte firme unde erau afilieri comune. Deci, s-a observat această linie în lucrul comisiei, cel puțin ca suspiciune sau nu?”.

Desigur, Laundromatul și atacurile raider din 2011 merită cel puțin să fie investigate de către o comisie aparte, pe care v-aș sfătui să o conduceți tot dumneavoastră. Spuneți-mi vă rog, ați numit cîteva grupări politico-financiare, să le numim așa, care au participat la devalizarea băncilor și în furtul miliardului. Deci, avem gruparea Plahotniuc, gruparea Șor și gruparea Filat.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă