PSRM

12 ianuarie 2022

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor propune un șir de acțiuni pentru susținerea populației și a afacerilor pe fundalul valului mare al scumpirilor

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, care au cerut astăzi convocarea ședinței extraordinare a Parlamentului pentru a discuta noua criză energetică, vor propune un șir de acțiuni din partea statului în sprijinul cetățenilor și al agenților economici.

Într-un mesaj plasat pe Facebook, deputatul socialist, Petru Burduja a anunțat că, în timpul cel mai apropiat vor înregistra în procedură legislativă mai multe initiative, printre care introducerea cotei „0” pentru impozitul pe venitul anual reinvestit al agenților economici; cota „0” TVA pentru gazele naturale consumate de către persoanele juridice și fizice; cota ”0” TVA pentru produsele agroalimentare autohtone de primă necesitate ori compensarea de către stat a acesteia.

De asemenea, se mai propune stabilirea vacanței fiscale pe un termen de pînă la 6 luni pentru plățile impozitelor achitate de către persoanele fizice și juridice, în caz de necesitate, prelungirea acestui termen pînă la 1 an; introducerea moratoriului la controalele fiscale, asupra amenzilor și penalităților fiscale, precum și asupra măsurilor de încasare forțată a acestora, începînd cu 1 februarie 2022.

În calitate de suport pentru agricultori, se propune acordarea creditelor și împrumuturilor preferențiale fără dobîndă, pentru exportatorii agricoli și agroindustriali, dar și anularea TVA pentru îngrășămintele folosite de către sectorul agricol din Republica Moldova;

În cazul întreprinderilor din businessul mic și mijlociu, se propune reducerea ratei primelor de asigurare pînă la 15% pentru partea salariului angajatului ce nu depășește salariul minim pe economie pe parcursul lunii. La fel, pe fundalul scumpirii zilnice a carburanților, socialiștii propun reducerea TVA de la 20% la 6%.

Petru Burduja și-a exprimat speranța că guvernarea va reacționa imediat la inițiativele Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, și nu va aștepta iar cîte jumătate de an sub diferite pretexte. E vorba de măsuri urgente de înfăptuit pentru a stopa creșterea prețurilor și a inflației, a precizat deputatul socialist.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă