PSRM

17 mai 2022

Alexander Odintsov: întreprinderile de importanță socială trebuie să beneficieze de ajutorul statului în situații de criză

Președintele fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, Alexandr Odințov, a amintit în cadrul ședinței Consiliului Municipal de astăzi despre inițiativele socialiștilor care ar putea salva întreprinderile de transport public de la faliment, fără a majora tariful pentru pasageri.

Potrivit lui, există 13 categorii de pasageri – funcționari publici de nivel republican care folosesc transportul public gratuit în baza Legii. Este vorba despre 14 milioane de pasageri pe an. Fracțiunea PSRM consideră că utilizarea transportului de către aceste categorii de persoane trebuie achitată din contul bugetului de stat și nu al bugetului municipal.

„Am solicitat guvernului ca cheltuielile pentru călătoriile în transportul public pentru aceste categorii de persoane să fie compensate din bugetul de stat.

De asemenea, există o solicitare din partea primarului general către guvern de a compensa din bugetul de stat 350 de milioane de lei întreprinderilor de transport public, în acest caz nefiind necesară majorarea tarifului.

De asemenea, considerăm că întreprinderile de importanță socială, în condiții de criză trebuie să beneficieze de susținerea statului”, a subliniat Alexander Odințov.

Menționăm că propunerile PSRM au fost reiterate în timp ce vicedirectorul Parcului Urban de Autobuze, Vitalie Copaci, prezenta raportul în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău din 17 mai.

Vitalie Copaci a menționat că astăzi parcul de autobuze cheltuie 19 lei pentru un pasager, 12 lei acum un an.

Pierderile zilnice ale parcului de autobuze din cauza creșterii costurilor se ridică astăzi la 500 de mii de lei.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă