09 iulie 2021
Igor Dodon: Nu vom permite ca o mână de trădători să interzică cetățenilor să voteze! Să protejăm vocea tuturor!
Președintele PSRM, Igor Dodon, a declarat la protestul organizat în fața Curții Supreme de Justiție că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va apăra dreptul constituțional al cetățenilor de a vota. Liderul socialiștilor a condamnat decizia Curții de Apel de a reduce numărul secțiilor de votare pentru cetățenii Republicii Moldova din stânga Nistrului și a anunțat că dacă CSJ nu va menține în vigoare numărul secțiilor, atunci BeCS va continua protestele.
”Este inadmisibil să fie limitat dreptul cetățeanului de a alege. Noi nu trebuie să admitem ca cineva să-și bată joc. Cerem ca oamenii să aibă dreptul să voteze pentru cine doresc ei. Dacă CSJ nu va lua o decizie conform Constituției, noi suntem gata să venim aici repetat pentru a apăra statalitatea Republicii Moldova. Toți suntem egali în fața legii, trăim pe malul drept sau stâng al Nistrului, lucrăm la Roma sau Moscova, ne află în New York sau în China. Toți cetățenii Republicii Moldova au dreptul la vot. Nu trebuie să permitem unei grupări de trădători să încalce dreptul cetățeanului de a vota”, a declarat Dodon.
Președintele PSRM a venit cu un mesaj și către locuitorii din estul țării, pe care i-a îndemnat să iasă la vot și să nu le fie frică de nimic.
”Anul trecut ați fost numiți separatiști. Voi nu sunteți separatiști, dar sunteți frații noști și cetățenii Republicii Moldova. Voi trebuie să fiți alături de noi în această luptă. Vă promitem că vă vom apăra dreptul vostru de a vota. Să nu vă fie frică de nimic să ieșiți duminică la vot. Vă promit că noi vom asigura ca cele 41 de secții de votare să activeze. Dacă vor fi provocatori, unii din ei se vor scălda în Nistru”, a declarat Dodon.
Liderul PSRM le-a mulțumit și celor câteva mii de cetățeni care în câteva ore s-au mobilizat și au venit la îndemnul BeCS la protestul din fața CSJ.
CSJ examinează recursul CEC care a cerut păstrarea în vigoare a celor 41 de secții de votare pentru moldovenii din stânga Nistrului, după ce aseară Curtea de Apel a redus, la solicitarea PPDA, a numărului acestora până la 19.