PSRM

20 noiembrie 2020

Igor Dodon insistă în continuare pe organizarea alegerilor parlamentare anticipate, care ar trebui să aibă loc în toamna anului viitor

Președintele Igor Dodon insistă în continuare pe alegeri parlamentare anticipate. În opinia acestuia, anticipatele ar trebui să aibă loc în lunile octombrie-noiembrie ale anului viitor.

Șeful statului a declarat, în emisiunea „Președintele Igor Dodon răspunde”, că acum în Parlament sunt cel puțin 40 de deputați care nu-și doresc alegeri anticipate, iar dacă și cei 37 de socialiști nu ar accepta, atunci ar fi cel puțin 70 de deputați. Cu toate acestea, Igor Dodon crede că anticipatele trebuie să fie organizate anul viitor, în toamnă. „De PSRM va depinde când va fi dizolvat Parlamentul”, a precizat președintele țării.

El a precizat că nu intenționează să preia vreo funcție în guvern. „Se spune că urmează să-mi dau demisia și doamna Greceanîi să mă propună în funcția de premier. Aberații. Eu voi rămâne în funcție până va fi învestit noul președinte. Ulterior, voi restabili calitatea de membru al PSRM, partid pe care l-am creat de la zero. PSRM are nevoie de o resetare, iar de această resetare mă voi ocupa în 2021”, a precizat Igor Dodon.

Potrivit Constituției, Parlamentul poate fi dizolvat doar în două cazuri: 1. Dacă eșuează două propuneri de numire a guvernului. 2. Dacă Parlamentul nu a mai aprobat niciun act legislativ timp de cel puțin trei luni consecutiv. Legislativul s-a convocat ieri în ședință plenară, care continuă și astăzi.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă