PSRM

27 ianuarie 2021

Igor Dodon, în dialog cu un oficial OSCE: Este necesar un consens larg între forțele politice din țară privind problema transnistreană

Președintele PSRM, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu diplomatul austriac, Thomas Mayr-Harting, reprezentantul special al OSCE pentru reglementare transnistreană, care se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova. Oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la situația politică internă din țară și perspectivele de reglementare a conflictului transnistrean.

Igor Dodon l-a informat pe diplomatul austriac despre faptul că actuala configurare politică din țară nu oferă oportunități vaste pentru un dialog direct privind problema transnistreană. Cu toate acestea, a fost menționată importanța identificării unui consens larg cu forțele politice importante din țară, dar și cu partenerii politici externi importanți ai Moldovei.

Președintele PSRM a declarat că în programul politic actualizat, care va fi publicat în curând, Partidul Socialiștilor va indica asupra necesității de obținere a unei reglementări politice stabile a conflictului transnistrean, întrucât reintegrarea țării este una dintre sarcinile primordiale.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă