PSRM

07 iulie 2016

Fracţiunea parlamentară a PSRM a înregistrat o moţiune simplă contra viceprim-ministrului pe probleme sociale, Gheorghe Brega.

Astăzi, fracţiunea PSRM în Parlamentul RM a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii  viceprim-ministrului Gheorghe Brega. Socialiştii afirmă că de la investirea sa în funcţia de viceprim-ministru pe probleme sociale, se constată cu îngrijorare înrăutăţirea stării de lucruri în domeniul protecţiei sociale.

În textul moţiunii este indicat că “Populaţia aptă de muncă, în lipsa unor programe sociale, continuă să migreze lăsînd în voia sorţii bătrînii, copiii şi invalizii; familiile care cresc, întreţin şi educă copiii sînt lipsite de un suport real din partea statului, iar persoanele cu dizabilităţi trebuie să-şi caute singure de grijă. Dl. Gheorghe Brega a ales să stea confortabil în fotoliul de viceprim-ministru şi să apere interesele partidului, dar nu a cetăţeanului de rînd care se confruntă cu realitatea dură, care nu are ce mînca în propria ţară, nu are un loc de muncă şi este impus de situaţie să-şi lase familia plecînd în căutarea unei vieţi mai bune”.

Potrivit socialiştilor, coaliţia aflată la guvernare şi promotorul politicilor din sfera socială, domnul Gheorghe Brega urmează principiile unei politici de extremă dreaptă, care segmentează societatea, distruge solidaritatea socială, menţine şi adînceşte decalajele faţă de modelul social echitabil, reducînd coeziunea socială şi capacitatea societăţii de a rezista crizei de la noi din ţară.

„Migraţia specialiştilor din domeniul medical crează un dezechilibru atît între regiuni, cît şi intersectorial. Majoritatea celor care decid totuşi să se angajeze în instituţiile medicale din ţară preferă să rămînă în oraşe, decît să meargă la sate. Acest fapt se explică prin lipsa elaborării unor mecanisme operante pentru a stimula tinerii să activeze în mediul rural. Realitatea arată că, astăzi, în Republica Moldova înregistrăm cel mai înalt nivel al bolilor şi deceselor din Europa. Spitalele se confruntă cu o acută lipsă de medicamente, materiale sanitare, chiar căldură şi uneori hrană. La aceasta se adaugă imposibilitatea oamenilor de a beneficia de dreptul legal la medicamente compensate. Toate acestea fac practic, ca populaţiei să nu i se asigure îngrijirile medicale de care are nevoie, fiind lăsată de actualii guvernanţi fără nici un fel de şansă în faţa bolilor şi, în ultima instanţă în faţa morţii,” se menţionează în moţiune.

Fracţiunea PSRM susţine că Guvernul, inclusiv şi dl Brega care deţine funcţia de viceprim-ministru al protecţiei sociale, urma să depună eforturi pentru a găsi un compromis social, acceptabil, între sacrificii şi beneficii, pentru ca povara majorărilor să nu fie pusă pe umerii populaţiei şi creşterea nivelului de sărăcie. În asemenea situaţii era extrem de necesar identificarea mecanismelor de asistenţă a populaţiei pentru depăşirea situaţiei de criză, în special, a păturilor social-vulnerabile. Efectele scumpirilor sînt resimţite de populaţie, în mod special în cazul, în care ele nu sînt corelate cu majorări salariale, cu acordarea de indemnizaţii sociale. Nivelul scăzut al veniturilor, precum şi ponderea înaltă a cheltuielilor pentru serviciile comunale operate de gospodăriile casnice, majorările de preţuri la produsele şi serviciile de primă necesitate afectează nivelul de trai al populaţiei. În aceste condiţii puterea de cumpărare a populaţiei se diminuează şi mai mult, în consecinţă, aceasta contribuind la pauperizarea cetăţenilor iar nivelul de trai al cetăţenilor este ultima preocupare a domnului Gheorghe Brega.

Amintim că fracţiunea PSRM a înregistrat până acum moţiuni simple contra Corinei Fusu, Ministru al Educaţiei, Anatol Şalaru, Ministru al Apărării, Octavian Armaşu, Ministrul Finanţelor, a Ministrului Transporturilor, Iurie Chirinciuc, dar şi a Ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari. Iar astăzi pe ordinea de zi a legislativului este inclusă examinarea moţiunii simple asupra activităţii Ministrului Protecţiei Sociale, Stela Grigoraş.

Găsiţi ataşat textul moţiunii.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă