PSRM

23 noiembrie 2021

Deputații BCS: Circa 200 de instituții de învățământ din țară ar putea fi lichidate

În prezent, aproximativ 200 de instituții de învățământ se confruntă cu probleme de finanțare și cel mai probabil, la începutul anului viitor, acestea ar putea fi lichidate. Despre aceasta au anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă, Diana Caraman și Adrian Lebedinschi, deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, membri ai Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Diana Caraman a declara că domeniul Educației din Republica Moldova se confruntă cu grave probleme precum lipsa acută a personalului și finanțarea ineficientă a instituțiilor de învățământ.

„Pe parcursul a 7 ani de când a fost implementată metoda de finanțare în baza de cost standard per elev, instituțiile de învățământ sunt reorganizate și optimizate, însă în realitate multe școli sunt închise. În prezent, aproximativ 200 de instituțiile de învățământ se confruntă cu grave probleme de finanțare și cel mai probabil după anul nou vor fi reorganizate și optimizate, adică lichidate”.

Caraman a subliniat că Ministerul Educației pasează vina pe autoritățile publice locale și evită să se refere la cadrul normativ care interzice în mod expres autorităților locale să utilizeze bani din bugetul local pentru acoperirea deficitului bugetar a gimnaziilor cu un număr mai mic de 91 de elevi și a școlilor primare cu mai puțin de 41 de elevi.

Deputatul BCS a atras atenția că odată cu închiderea școlilor, localitățile pierd orice șansă la o dezvoltare durabilă însă această situație se pare că nu-i îngrijorează pe cei din Guvern.

Adrian Lebedinschi a subliniat faptul că spre regret tinerii specialiști nu manifestă dorință și nu sunt cointeresați să activeze în sate, iar colectivele pedagogice îmbătrânesc.

„Ministerul trebuie să găsească soluții și pârghii de atragere a tinerilor specialiști ca să muncească cel puțin trei ani în instituțiile de învățământ rurale. Să obțină finanțe pentru dotarea centralizată a școlilor și grădinițelor de copii”, a declarat deputatul.

Lebedinschi a specificat că problemele pot fi soluționate doar la nivel de minister și guvern iar actuala formulă de finanțare a instituțiilor de învățământ s-a dovedit a fi ineficientă și trebuie revizuită.

Deputații BCS au constatat că ministerul de profil a derapat de la proiectele inițiate în anii precedenți și nu are soluții reale pentru rezolvarea eventualei crize în educație.
„Împreună cu colegii din BCS vom identifica soluții și vom insista pe implementarea acestora pentru binele copiilor noștri”, a conchis deputatul.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă