PSRM

28 aprilie 2021

Deputat PSRM: După anularea stării de urgență, Maia Sandu și echipa ei sunt direct responsabili de situația din Moldova

Hotărârea Curții Constituționale privind recunoașterea introducerii stării de urgență ca neconstituțională este exclusiv politică, nu există argumente juridice în favoarea sa. Acest lucru a fost declarat într-un briefing de către secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea, după anunțarea deciziei Curții Constituționale de miercuri seara, 28 aprilie.

„Această decizie are un caracter politic, ideologic și nu are nicio legătură cu justiția și jurisprudența Curții Constituționale. Ce presupune anularea stării de urgență? Aparent, Curtea Constituțională consideră că nu mai există probleme cu covidul, situația este deja foarte favorabilă, cetățenii trăiesc bine și nu este nevoie de starea de urgență”, a remarcat Vlad Batrîncea.

Socialistul a reamintit care a fost logica din spatele introducerii unei stări de urgență – reducerea cazurilor de infectare și acordarea unui sprijin mai amplu populației din partea statului.

Vlad Batrîncea a atras atenția asupra faptului că situația s-a îmbunătățit cu adevărat după introducerea stării de urgență. Iar Guvernul și Parlamentul au găsit o oportunitate de a sprijini populația, în special: acordarea indemnizațiilor de șomaj, acordarea pensiilor pentru pensionari la domiciliu și alte programe sociale pentru cetățeni, medici și familiile celor care au decedat ca urmare a infectării cu coronavirus. Salariile medicilor au fost, de asemenea, majorate și s-a făcut tot posibilul pentru a îmbunătăți finanțarea pentru sistemul de sănătate.

„Noi, socialiștii, ne-am asumat întreaga responsabilitate pentru criza pandemică, inclusiv prin vaccinarea cetățenilor. Vrem să întrebăm unii colegi care spun că au sprijinul întregii lumi civilizate – care sunt rezultatele lor în atragerea vaccinurilor? Unde sunt programele lor de suport a populației? Și de ce pentru unii dintre ei singurul lucru care contează este agenda politică?”, a remarcat Vlad Batrîncea.

Deputatul a menționat că Curtea Constituțională a devenit acum un instrument politic al unui partid politic care visează la mai multe mandate în următorul Parlament. Și Președintele Republicii Moldova, în loc să fie un arbitru între instituțiile statului, așa cum stipulează Constituția, în loc de dialogul propus de socialiști, impune de fapt propria sa agendă, deoarece, potrivit acestuia, are la dispoziție Curtea Constituțională.

„În timpul campaniei electorale, atât Maia Sandu, cât și deputații ei au declarat deschis că, dacă vor avea probleme în Parlament, le vor rezolva la Curtea Constituțională. Astăzi, Curtea Constituțională a înlocuit practic guvernul și parlamentul”, a subliniat Vlad Batrîncea.

El a remarcatcă socialiștii nu s-au temut niciodată de alegeri anticipate, ba mai mult, sunt pregătiți pentru acestea, fiind cel mai organizat partid care are o echipă, experiență și un program. Cu toate acestea, pentru PSRM a fost prioritar să stabilizeze mai întâi situația epidemiologică și apoi să organizeze alegeri.

Vlad Batrîncea a numit poziția șefului statului cinică și iresponsabilă, deoarece nu există bani în buget pentru organizarea alegerilor anticipate. Aceasta înseamnă că fondurile pentru alegeri pot fi identificate în detrimentul procurării vaccinurilor sau al susținerii cetățenilor.

Deputatul PSRM a mai menționat că, după anularea stării de urgență, Maia Sandu și echipa ei sunt direct responsabili de situația din Moldova.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă