PSRM

04 iunie 2018

Declarația PSRM cu privire la condamnarea încercărilor de a lipsi limba rusă de statutul limbii de comunicare interetnică

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova ferm condamnă inițiativa Partidului Liberal de a abroga legile care reglementează statutul limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică.

Partidul Socialiștilor cataloghează această inițiativă drept o provocare iresponsabilă din partea partidului agonizat al lui Mihai Ghimpu. Mergînd spre declin politic, acest partid încearcă să acapareze atenția datorită răspîndirii în societatea noastră a urii și a intoleranței etnice, provocînd conflictele cu tentă etnică.

Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, adoptată în anul 1989, a fost un act juridic istoric, care stă la baza constituirii relațiilor interetnice în țara noastră, pe toată perioada de independență a Republicii Moldova. Anume datorită acestei legi, la începtului anilor ’90, a fost posibilă rezolvarea situației în Găgăuzia și adoptarea legii de creare a UTA Găgăuzia.

Statutul limbii moldovenești și statutul limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică este baza unui consens național, a stabilității civile în societatea noastră multietnică. Garanția conservării, dezvoltării și funcționării limbii ruse și a altor limbi în țara noastră este prevăzută în Constituția Republicii Moldova.
Orice încercare de a schimba această lege și de a ignora principiile unui consens național va duce la destabilizarea societății, care poate duce la consecințe imprevizibile.

Partidul Socialiștilor mereu a pledat și pledează pentru pace în societate, pentru egalitatea tuturor cetățenilor țării, indiferent de apartenență etnică, confesiune religioasă sau alte afilieri, care constituie întreaga națiune moldovenească.

Partidul Socialiștilor susține inviolabilitatea tuturor prevederilor Legii privind funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv dispoziția privind statutul limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică. Noi luptăm pentru păstrarea statutului limbii ruse în Republica Moldova prin toate mijloacele legale.

Facem apel către toate forțele politice și civice ale țării noastre, indiferent de apartenență politică, de a ne uni și de a proteja democrația, drepturile omului și pacea interetnică din țara noastră.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă