Știrile principale

ULTIMELE

În această vară socialiştii organizează Turneul Naţional la volei

22 iulie 2014

Începînd cu 26 iulie, în cadrul campaniei naționale „Iubesc Moldova” demarează Turneul Naţional la volei, organizat de PSRM în colaborare cu Federația de volei din RM.  În competiţie s-au înscris circa 100 echipe de volei din toate raioanele republicii, inclusiv cele de pe malul stîng al Nistrului.  Concursul se va desfăşura în două etape: echipele…

Socialiştii au prezentat propria viziune asupra dezvoltării economice a Moldovei

18 iulie 2014

Igor Dodon, liderul PSRM şi Zinaida Greceanîi, ex-prim-ministru al RM, au prezentat principalele teze ale Programului de  dezvoltare economică a Republicii Moldova pe termen mediu şi lung. Documentul a fost elaborat de o echipă formată din cei mai buni economişti din ţară, condusă de Zinaida Greceanîi. Printre autorii Programului figurează specialişti care au deţinut înalte…

Socialiştii au depus flori în memoria victimelor tragicului accident de la metroul din Moscova.

17 iulie 2014

Astăzi, deputaţii socialişti Igor Dodon, Zinaida Greceanîi, Ion Ceban împreună cu mai mulţi membri şi susţinători ai PSRM, au venit cu flori la Ambasada Federaţiei Ruse de la Chişinău pentru a ţine un minut de reculegere şi a exprima condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor accidentului cumplit ce a avut loc pe 15 iulie curent în…

Socialiştii le propun deputaţilor să cumpere produsele moldoveneşti, care nu mai au acces pe piaţa rusă.

16 iulie 2014

Astăzi, membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au protestat în faţa Parlamentului împotriva efectelor pe care le produce Acordul de Asociere cu UE şi în susţinerea agricultorilor care nu mai au posibilitatea să-şi realizeze producţia pe piaţa tradiţională – cea rusă. Protestatarii au adus cu ei coşuri pline cu fructe şi legume şi…

Campania de colectare a semnăturilor în favoarea demisiei Primarului de Chişinău este lansată oficial

15 iulie 2014

Astăzi, Comisia Electorală Centrală, în cadrul unei şedinţe, a aprobat modelul listelor de subscripţie pentru colectarea semnăturilor în favoarea organizării unui referendum de demitere a Primarului General de Chişinău, precum şi modelul legitimaţiei membrului grupului de iniţiativă care va avea dreptul să colecteze semnăturile. În legătură cu aceasta, Igor Dodon, preşedintele Grupului de iniţiativă a…

Igor Dodon s-a întîlnit la Moscova cu diaspora moldovenească

14 iulie 2014

Mai mulţi cetăţeni ai RM care trăiesc şi muncesc în Federaţia Rusă au venit în sala „Izmailovo” din Moscova la o întrunire cu Igor Dodon, liderul PSRM pentru a discuta cele mai stringente probleme care îi frămîntă, legate de: situaţia social-politică din Moldova, pericolele şi riscurile pentru economia moldovenească după semnarea Acordului de Asociere cu…

Socialiştii continuă Campania informaţională de promovare a vectorului euroasiatic

10 iulie 2014

Socialiştii au lansat o serie de spoturi video la tema promovării şi popularizării vectorului extern de dezvoltare al Republicii Moldova spre Uniunea Vamală prin enunţarea avantajelor aderării ţării noastre la Uniunea Vamală. Astfel, potrivit socialiştilor Uniunea Vamală reprezintă cel puţin: păstrarea valorilor spirituale a poporului nostru, garanţia unui stat integru şi puternic pentru Mooldova, protecţie…

Socialiştii încep lucrul activ cu diaspora

10 iulie 2014

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova organizează o serie de întîlniri cu compatrioţii, care trăiesc şi muncesc  peste hotarele ţării noastre, inclusiv pe teritoriul Rusiei. În cadrul întîlnirilor preconizate, liderul PSRM, Igor Dodon, va discuta probleme legate de situaţia politică şi cea social-economică din Republica Moldova, de pericolele şi riscurile pentru economia moldovenească după semnarea Acordului…

Partidului Socialiştilor din Republica Moldova cu privire la situaţia politică de moment

09 iulie 2014

Timp de 5 ani a aşa zisei guvernări pro-europene, Republica Moldova a degradat în plan economic, politic şi social. Povara datoriilor a depăşit zeci de miliarde de lei, nivelul de trai s-a înrăutăţit simţitor, peste un milion de cetăţeni trăiesc sub limita unei sărăcii cumplite, sute de şcoli se închid, are loc un exod masiv…

Socialiştii au continuat protestele la CCA împotriva interzicerii retransmiterii canalurilor de televiziune ruseşti

08 iulie 2014

Astăzi, mai mulţi membri şi susţinători ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au venit din nou la sediul Consiliului Coordonator al Audiovizualului pentru a protesta faţă de acţiunile de reprimare a presei şi în special faţă de decizia de sistare a retransmiterii pe teritoriul Moldovei, a postului de televiziune rusesc „Rossia-24”. Socialiştii au reiterat faptul…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă