Știrile principale

ULTIMELE

Adela Răileanu: Este momentul în care înțelegem că PAS a adoptat politica pașilor mărunți, care duc spre un stat polițienesc, un stat autocrat

07 aprilie 2022

„Când veți reveni în opoziție, mulți dintre voi veți conștientiza gravitatea votului dat astăzi”. Avertizarea a fost făcută de către deputatul socialist, vicepreședintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Adela Răileanu, pentru deputații PAS, care au votat, astăzi, în prima lectură, o inițiativă legislativă privind „securizarea spațiului informațional”. „Noi cei din fracțiunea Blocului…

Deputat socialist: Oamenii au nevoie de ajutor, fermierii nu au unde să-și vândă merele, iar noi punem în capul mesei un proiect cu privire la cenzură

07 aprilie 2022

Cetățenii Republicii Moldova așteaptă ca statul să combată sărăcia, să ajute agricultorii, aflați într-o situație excepțional de gravă, iar guvernarea în mod prioritar elaborează și pune la vot un proiect de lege care aduce cenzura. Declarația îi aparține deputatului Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Ivanna Koksal, și a fost făcută în plenul Parlamentului, unde PAS a…

La inițiativa PAS, în Moldova vor fi interzise filmele sovietice despre ce de-al doilea război mondial

07 aprilie 2022

Majoritatea PAS vrea să interzică în Moldova filmele sovietice despre primul sau cel de-al doilea război mondial. Informația a fot confirmată de către președintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, deputatul PAS, Liliana Nicolaesc-Onofrei, în plenul Parlamentului, când prezenta proiectul de lege cu privire la „securizarea spațiului informațional”. Deputatul socialist Adela Răileanu a…

Membrii PSRM au distribuit o nouă ediție a ziarului ”Socialiștii”

07 aprilie 2022

Timp de două zile, membrii și activiștii PSRM au distribuit o nouă ediție a ziarului ”Socialiștii” prin toate raioanele țării. În paginile ziarului pot fi găsite informații despre soluțiile  PSRM de susținere a economiei țării, de sprijinire a agricultorilor și altor pături defavorizate ale populației, interviuri cu liderii PSRM, reportaje despre activitatea organizațiilor teritoriale de…

Deputații BCS cer garanții de la majoritatea parlamentară că nu vor veni cu o lege care va interzice Ziua Victoriei asupra fascismului

07 aprilie 2022

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au cerut majorității parlamentare să clarifice dacă pregătește un proiect de lege cu privire la interzicerea sărbătoririi Zilei Victoriei asupra fascismului, marcată la 9 mai. Elena Bodnarenco a solicitat această precizare președintelui comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei, în timp ce aceasta prezenta legea PAS cu…

Proiectul PAS cu privire la „securizarea spațiului informațional”, prezentat sub lozinca „Pornim vremuri bune = FALS”

07 aprilie 2022

„Pornim vremuri bune = FALS” – cu această lozincă deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au ascultat prezentarea proiectului de lege cu privire la „securizarea spațiului informațional”, elaborat de PAS. Opoziția și-a exprimat dezacordul și nemulțumirea față de cenzura pe care vrea să o impună actuala putere. În debutul ședinței Parlamentului, deputatul socialist, Adela Răileanu, a…

BCS a cerut excluderea de pe ordinea de zi a Parlamentului inițiativa PAS privind securizarea spațiului informațional

07 aprilie 2022

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a cerut excluderea de pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului proiectul PAS privind securizarea spațiului informațional. Deputatul socialist, vicepreședintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Adela Răileanu, a declarat că prin această inițiativă actuala putere vrea să instituie dictatura în Republica Moldova. „Prin acest proiect, sub pretextul securizării…

Vlad Batrîncea: Justiția nocturnă, în acțiune!

07 aprilie 2022

Vlad Batrîncea, secretarul executiv al PSRM, vicepreşedintele parlamentului, a condamnat dur pe pagina sa de pe rețelele de socializare „justiția nocturnă” a regimului de la guvernare. – Regimul de la guvernare a trecut la persecutarea oponenților, folosind și judecători care pronunță hotărâri după miezul nopții. În pofida garanțiilor personale, pe care le-am prezentat împreună cu…

Partidul Socialiștilor: regimul folosește metodele lui Plahotniuc pentru înlăturarea persoanelor incomode

06 aprilie 2022

Deputați ai parlamentului, primari, consilieri raionali și locali din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova au organizat astăzi un amplu miting de protest lângă judecătoria raionului Cahul, în legătură cu reținerea ilegală a lui Marcel Cenușă, președintele raionului din partea PSRM. Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretar executiv al Partidului Socialiștilor, a menționat în discursul său…

Adela Răileanu: PAS instituie o lege a cenzurii totale pentru a pedepsi cetățenii care exprimă un punct de vedere ce nu-i convine guvernării

06 aprilie 2022

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va cere ca Proiectul de lege cu privire la libertatea de exprimare, elaborat de PAS, să fie supus consultărilor cu reprezentanții societății civile, cu experți media, jurnaliști și juriști. Totodată, opoziția parlamentară va insista ca documentul să fie expediat pentru expertizare la Comisia de la Veneția. Despre aceasta deputatul socialist, vicepreședintele…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă