Alexandru
Foto Stirea
Stirea Video
Astăzi, circa 200 de membri şi susţinători ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest în faţa sediului Consiliului Coordonator al Audiovizualului pentru a-şi exprima indignarea faţă de politica promovată de această instituţie şi în special faţă de decizia din 4 iulie curent, prin care CCA a interzis pentru o perioadă…
– Moldova a semnat Acordul privind Asocierea cu UE. Care, în opinia dvs., sînt consecinţele imediate ale acestui pas pentru ţara noastră? Şi merită oare să ne temem de interzicerea exporturilor moldoveneşti spre Rusia şi ţările CSI? – Cunoaşteţi că de mai multe ori am preîntîmpinat autorităţile moldoveneşti despre necesitatea de a renunţa la grabă…
Astăzi, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a emis o decizie privind interzicerea retransmiterii, pe teritoriul Moldovei, a postului de televiziune rusesc „Россия 24”. Partidul Socialiştilor din Republica Moldova califică această decizie a autorităţilor drept o încălcare flagrantă a tuturor normelor legale şi a principiilor democratice, care sînt declarate de către eurounioniştii aflaţi la putere. Guvernanţii…
După semnarea şi ratificarea Acordului privind Asocierea cu UE, regimul politic din Moldova a trecut la represiuni deschise faţă de cei cu opinii opuse. Procuratura Generală a Moldovei a intentat dosare penale împotriva mai multor persoane publice şi reprezentanţi ai clerului din ţară, care s-au expus împotriva cursului devastator al coaliţiei de guvernare. Printre cei…