29 iulie 2014
Adresarea lui Igor Dodon cu prilejul încheierii sesiunii parlamentare
În finalul guvernării democrate, Moldova îşi pierde statutul de ţară neutră
Stimaţi colegi deputaţi şi miniştri,
Iată că am ajuns la finalul unei legislaturi foarte controversate. Şi ajungem şi la capătul unei guvernări corupte, pseudodemocrate şi incompetente.
Sub guvernarea voastră, datoria externă brută a crescut cu circa 2 mlrd. de dolari.
Sub guvernarea voastră, au falimentat oamenii de afaceri, s-au retras cei mai importanţi investitori străini din Moldova, iar alţii nu au venit.
Sub guvernarea voastră, s-a mărit numărul oamenilor care au fost nevoiţi să plece peste hotare la lucru, a crescut şomajul, au crescut preţurile la alimente, medicamente, combustibil, au crescut şi tarifele comunale.
Tot sub guvernarea voastră, inflaţia a atins niveluri alarmante, leul s-a devalorizat, mai multe bănci au fost preluate prin atacuri raider, a fost cedată Banca de Economii, s-au făcut privatizări dubioase. Oamenii sunt jefuiţi pe stradă, sunt împuşcaţi în plină zi, a revenit criminalitatea anilor 90.
Tot sub guvernarea voastră s-au produs cele mai mari scandaluri legate de contrabandă cu ţigări, acte de corupţie la nivel înalt, trafic de influenţă şi alte ilegalităţi.
Aţi închis spitale şi şcoli. Examenele de bacalaureat le-aţi transformat în teroare psihologică asupra copiilor.
Voi aţi închis gura oamenilor, cînd aţi interzis referendumurile raionale privind vectorul extern al ţării. Aţi refuzat organizarea unui referendum naţional, la care oamenii să spună în ce direcţie vor să meargă: spre Uniunea Europeană sau spre Uniunea Vamală.
Voi aţi parafat, semnat şi ratificat Acordul de Asociere cu UE, fără a cere părerea oamenilor la referendum şi aţi adus ţara în pragul destrămării teritoriale.
Guvernarea voastră a făcut o eroare politică foarte gravă – voi şi presa voastră aţi transformat Federaţia Rusă în duşman. V-aţi asociat direct cu sancţiunile impuse Rusiei. Aţi stîrnit ură interetnică în societate.
Din cauza deciziilor voastre oarbe, astăzi agricultorii nu pot exporta produsele nici în Europa, nici în Rusia, nicăieri. Exportatorii deja strigă după ajutor. Iar sute de mii de muncitori migranţi moldoveni din Rusia riscă să-şi piardă locurile de muncă şi să revină forţat acasă.
Şi toate acestea pe fundalul unor prognoze ale experţilor internaţionali, care ne anunţă că se aşteaptă o nouă criză financiară mondială în 2015. Această criză va strivi Moldova definitiv.
Voi veţi rămâne şi cu imaginea de cea mai ridicolă guvernare din istoria Republicii Moldova. Sub guvernarea voastră, în persoana unionistului Mihai Ghimpu, moldovenii au fost declaraţi pierdanţi în al Doilea Război Mondial. Iar Chirtoacă, pe care l-aţi adus prin falsificări la primărie, a transformat oraşul în groapă de gunoi şi în şantier de construcţii neautorizate.
Dar cel mai ridicol moment e altul: sub guvernarea voastră a fost dat jos guvernul vostru, guvernul Filat, pe motiv de corupţie.
Guvernul Leancă este succesorul direct al Guvernului Filat, care prin decizia Curţii Constituţionale a fost oficial declarat corupt. Şi dacă acest guvern Leancă este nelegitim, înseamnă că sunt nelegitime toate actele semnate de el?
Acordul de Asociere cu UE a fost semnat de miniştrii Guvernului Filat, recunoscut drept corupt şi de Curtea Constituţională, şi de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
Noi, socialiştii, nu excludem posibilitatea de a anula prin lege Acordul de Asociere şi alte reforme iniţiate de Guvernul Leancă, pe motiv că este un guvern nelegitim.
În toate sondajele de opinie, cetăţenii susţin că guvernarea duce ţara într-o direcţie greşită. Ţara este antrenată în mod abuziv în procesele de integrare în Uniunea Europeană, în timp ce mai mult de jumătate din cetăţeni nu sunt de acord cu acest vector geopolitic.
În aceste condiţii, Republica Moldova riscă să repete soarta Ucrainei, unde de asemenea nu a fost organizat un referendum naţional, iar societatea este divizată pe criterii identitare şi geopolitice. Situaţia din Ucraina se poate proiecta şi asupra Republicii Moldova, oamenii din regiuni deja se revolta. Noi vedem cum din cauza vectorului proeuropean promovat în mod rigid pierdem regiunea Transnistreană, dar putem crea focare de conflict în Găgăuzia, în Bălţi, în alte zone ale ţării.
Ne îngrijorează în mod aparte decizia din ultimele zile a congresului SUA de a-i acorda Republicii Moldova, atenţie!, statutul de aliat non-NATO al SUA, în contextul prevenirii agresiunii ruse. Aceasta este o formulă diplomatică de a ne lua pe căi ocolite sub controlul NATO.
Nu am înţeles, cine din Chişinău a acceptat acest statut al Republcii Moldova, de aliat non-NATO al SUA împotriva Rusiei? De ce guvernarea se urcă pe baricadele unei lupte împotriva Rusiei. Cine v-a permis vouă să cedaţi neutralitatea Republicii Moldova?
Iată că în finalul guvernării liberale şi democrate, Moldova îşi pierde statutul de ţară neutră, pierdem neutralitatea.
Relaţiile cu Federaţia Rusă şi aşa au fost deteriorate în ultimii ani. Acum ele au devenit deosebit de îngrijorătoare. Vă amintesc, că în Rusia avem cele mai mari exporturi de produse agricole şi vin, care niciodată nu vor putea fi redirecţionate în acelaşi volum spre Europa. Din Rusia vin practic toate resursele noastre energetice. În Rusia lucrează majoritatea muncitorilor noştri migranţi şi tot de acolo vin principalele noastre remitenţe – aproape un miliard şi jumătate de dolari anual. A te certa în aceste condiţii cu Rusia şi a deveni inamicul ei este o crimă împotriva integrităţii sociale şi teritoriale a Republicii Moldova.
Stimaţi colegi deputaţi şi miniştri de la guvernare,
În toţi aceşti ani voi aţi fost promotorii unei iluzii cu consecinţe negative reale pentru ţară. Integrarea europeană a fost însoţită de degradarea socială.
Au trebuit să treacă cinci ani plini ca toată lumea să se convingă cît sunteţi de şmecheri, mincinoşi şi neprofesionişti. Mulţi dintre cei care v-au votat în 2009 şi 2010 îşi muşcă azi coatele de alegerea făcută.
Şi e bine că ne apropiem de sfîrşitul acestui coşmar pentru societate.
Fiecare rău are un sfîrşit. Şi sfîrşitul Coaliţei voastre de guvernare se apropie. Mai aveţi timp să vă faceţi bagajele, domnilor deputaţi şi miniştri. După 30 noiembrie, unii dintre voi s-ar putea să se grăbească să părăsească ţara. Dosarele penale pe care le-aţi pornit tot voi împotriva voastră vor fi puse pe rol. Şi mahinaţiile voastre vor ieşi la suprafaţă.
Voi aţi produs atîta rău societăţii şi ţării în aceşti patru-cinci ani, încît va trebui să răspundeţi pentru asta. Şi veţi răspunde.
Stimaţi cetăţeni, am şi un mesaj final pentru dumneavoastră.
Noi cu toţii astăzi înţelegem că Moldova are nevoie de Altceva. Şi sper foarte mult că următoarea legilsatură va avea un alt format, iar viitoarea guvernare va fi una tehnocrată, una socială de stînga, care va anula prevederile Acordului de Asociere şi va oferi oamenilor o altă calitate a vieţii, o altă dezvoltare economică, un al vector geopolitic.
Sper mult că următoarea guvernare va restabili cele mai bune relaţii cu Federaţia Rusă, va reface Moldova socialistă de altădată, bogată, paşnică, roditoare, va oferi speranţă oamenilor în ziua de mîine.