PSRM

25 mai 2016

Propaganda homosexuală trebuie pedepsită prin lege. Încă o comisie parlamentară a susţinut proiectul socialiştilor.

Fracţiunea socialiştilor în Parlamentul RM a elaborat un proiect de Lege care prevede completarea şi modificarea Articolului 88 al Codului Contravenţional al RM în vederea stabilirii responsabilităţii administrative pentru propaganda homosexualităţii în rîndul minorilor. Proiectul de lege a fost avizat pozitiv în comisia parlamentară agricultură şi industrie alimentară, iar astăzi – în comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media. 

Socialiştii susţin că odată cu aprobarea în anul 2012 a Legii nr.121 cu privire la asigurarea egalităţii, promovarea homosexualităţii în societate şi în special, în rîndul minorilor a devenit tot mai agresivă. Tot mai des sunt organizate acţiuni îndreptate spre popularizarea acestor practici prin intermediul întrunirilor publice, distribuirea broşurilor şi a foilor pliante, prin internet, această situaţie fiind deosebit de periculoasă pentru copii, tineret şi chiar pentru întreaga societate. În acest sens, socialiştii solicită ca în mod de urgenţă să fie întreprinse măsuri menite să asigure securitatea intelectuală, morală, psihică şi emoţională a copiilor.

20160525-01420160525-049Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor, a declarat în repetate rînduri că socialiştii vor face tot posibilul pentru a stopa propagarea homosexualismului şi distrugerii valorilor creştine şi a familiei tradiţionale în ţara noastră: “Poziţia noastră e cunoscută public fiind promovată şi prin iniţiativele legislative în parlament. Noi vom cere pedeapsă, inclusiv penală şi administrativă, pentru promovarea homosexualismului în Republica Moldova. Vom anula toată legislaţia care permite distrugerea voalorilor noastre creştine şi tradiţionale”.

Menţionăm că Partidul Socialiştilor a organizat recent un Festival al Familiei la care au participat sute de cupluri familiale împreună cu copiii lor, astfel împiedicînd desfăşurarea marşului persoanelor LGBT în PMAN. 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă