03 noiembrie 2015
PSRM: „Strada Cosmonauţilor şi strada Diordiţa trebuie să rămînă pe harta Chișinăului”
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova îşi declară protestul categoric faţă de decizia majorităţii de dreapta din Consiliul Municipal Chişinău cu privire la redenumirea străzilor Cosmonauţilor şi Diordiţa, în strada Constantin Tănase şi, respectiv, strada Eugen Doga.
În denumirea acestor străzi este reflectată istoria Chişinăului şi a întregii Moldovei din perioada sa de înflorire şi dezvoltare intensă, cînd în republică, erau puse în exploatare noi întreprinderi şi centrale electrice, se construiau spitale, şcoli, grădiniţe de copii, teatre, noi cartiere rezidenţiale. Unul dintre cei care au contribuit la făurirea republicii înfloritoare Moldova a fost şi Alexandru Diordinţa, care, timp de mai bine de 14 ani, a condus Sovietul de Miniştri al RSS Moldoveneşti.
Uniunea Sovietică, din care făcea parte, în acea perioadă, Moldova, era primul stat din lume, care a cucerit Cosmosul. În această misiune istorică măreaţă, Moldova a avut un rol important. Întreprinderile moldoveneşti produceau echipamente pentru navele spaţiale şi staţiile orbitale, produse alimentare pentru cosmonauţi. Astfel, pînă în prezent, în spaţiu sînt folosite creioanele-clutch KIMEK – o invenţie a Uzinei Mecanice din Chişinău. Savanţii din Moldova au elaborat dispozitivul pentru producerea biomasei pe orbită “Oazis”, pelicula fotografică reutilizabilă – prototipul purtătorilor fotografici digitali, şi alte invenţii.
Generaţia în vîrstă a chişinăuienilor îşi mai aduce aminte de vizita în oraşul nostru, în decembrie, 1966, a primului cosmonaut, Iuri Gagarin, care a fost întîmpinat de o mulţime de oameni. În grădina publică Ştefan cel Mare şi în parcul din sectorul Rîşcani pînă în prezent cresc copaci sădiţi de Gagarin.
La Chişinău a crescut şi a absolvit şcoala nr. 59, iar ulterior şi-a făcut serviciul în regimentul de aviaţie de la Mărculeşti cosmonautul Iuri Ghizdenco. Acesta are în palmares trei sesiuni spaţiale (actualmente – cosmonaut-investigator al Centrului de pregătire a cosmonauţilor „Iu. A. Gagarin”). Tot din acest regiment de la Mărculeşti în echipa cosmonauților au fost înrolaţi Evgheni Hrunov, Victor Gorbatco, Anatoli Berezovoi, Vasile Ţibliev, Vladimir Dejurov, Iuri Malencenco.
Regretatul ziarist, Constantin Tănase, în cinstea căruia a fost redenumită strada Cosmonauţilor, este o personalitate căreia îi poartă respectul un cerc restrîns de persoane. Totodată, pentru o mare parte din chişinăuieni, acest om are o reputaţie proastă, în cea mai mare parte datorată multiplelor sale declaraţii şovine, pentru care a fost în repetate rînduri urmărit penal sub acuzaţii de incitare la ură interetnică.
Renumitul nostru compatriot, Eugen Doga, este un adevărat patrimoniu al Moldovei. El, indiscutabil, ca una din străzile centrale sau un bulevard din capitala Moldovei să-i poarte numele. Totuşi, considerăm inadmisibilă redenumirea în cinstea sa a unei străzi care, deja, poartă numele unei persoane cu merite. Pe de altă parte, este straniu că în denumirile străzilor chişinăuiene nu sunt înveşnicite numele altor oameni de cultură şi artă plecaţi din viaţă – Maria Bieşu, Serghei Lunchevici, Tamara Ceban, Veronica Garştea, Domnica Darienco, Eugen Ureche, Chiril Ştirbul şi alţii.
Partidul Socialiştilor se pronunţă pentru păstrarea denumirilor străzilor Cosmonauţilor şi Diordiţa pe harta Chişinăului.
Partidul Socialiştilor consideră că orice redenumire de străzi în Chişinău este posibilă doar după dezbateri cu societatea şi de comun acord.
Partidul Socialiştilor intenţionează să conteste în instanţa de judecată decizia Consiliului Municipal Chişinău cu privire la redenumirea străzilor Cosmonauţilor şi Diordiţa şi îndeamnă toate fracţiunile din Consiliul Municipal Chişinău să se alăture apelului şi să se pronunţe pentru anularea deciziei împotriva căreia s-au expus sute de chişinăuieni.