PSRM

11 iulie 2022

Adrian Lebedinschi, deputat BCS, a participat la Forumul „Vecinătate strategică”, în Ungaria

Adrian Lebedinschi, deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a participat la Forumul „Vecinătate strategică”, organizat de Fundația „Identitate și Democrație”. Evenimentul a avut loc la Budapesta, Ungaria, în perioada 8-9 iulie curent.

În cadrul Forumului, Adrian Lebedinschi a prezentat un discurs la tema „Uniunea Europeană: dreptul împotriva democrației”. Deputatul a abordat subiectul prin prisma ultimelor evenimente pe filiera politică în Republica Moldova, evidențiind tendințele negative în sistemul judiciar, mass-media și libertatea de exprimare.

De asemenea, oficialul a relatat despre prelungirea neîntemeiată a stării de urgență care impune restricții în mai multe domenii și, astfel, încalcă drepturile cetățenilor noștri.

Totodată, deputatul a menționat că valorile promovate de Partidul „Identitate și Democrație” rezonează cu ideile Partidului Socialiștilor din RM și s-a angajat într-o colaborare de lungă-durată, bazată pe încredere și susținere reciprocă.

Un alt subiect important pe agenda Forumului a vizat criza economică spre care ne îndreptăm la nivel mondial și necesitatea recablării și revizuirii priorităților naționale.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă