Noutăți, Stirile principale

PSRM

Liderul fracțiunii PSRM a cerut preturilor din Chișinău să nu blocheze procedura de compensare

Liderul fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban, a cerut executivului să nu blocheze procedura de compensare. El a menționat pe rețelele de socializare că 42.000 de familii din Chișinău beneficiază de compensații la agentul termic în perioada rece a anului (recalcul în facturi).

„La inițiativa PSRM, în acest an repetat, a fost modificat regulamentul privind compensarea a 40% la agentul termic, care prevede primirea documentelor de la cetățeni pentru stabilirea compensației începînd cu 1 septembrie 2018, nu cum era prevăzut în octombrie sau ianuarie. Compensarea cheltuielolor persoanelor din familii social-vulnerabile în baza operărilor de modificări în regulament se va efectua pîna la 1 septembrie 2019 pentru resursele energetice și nu pînă la 1 mai a anului de gestiune cum era anterior. Pentru cota-parte la volumele de apă și diferența de tarif la evacuarea deșeurilor – anul împrejur se efectuează plățile compensatorii, inclusiv și pentru casele particulare”, a scris Ceban.

Domnul Ceban a subliniat faptul că persoanele care au beneficiat de compensațiile respective în perioada rece 2017-2018 vor fi nevoiți să reînnoiască numai cererile și nu tot pachetul de documente prin care vor dovedi că venitul lunar global pentru o persoană este mai mic de 3000 lei și componența familiei nu s-a schimbat (în special sînt vizate persoanele în etate, persoanele cu dizabilități, familiile monoparentale, familiile cu mulți copii, familiile tinere). În total de acest suport beneficiază din 2018 – 42.000 de familii, iar suma alocată este 97 mln de lei.

Deja timp de 3 ani, la inițiativa fracțiunii PSRM, anual s-a majorat considerabil numărul persoanelor care beneficiază de compensații și se simplifică procedura.

„Important!!! Deși am stabilit că documentele pentru a nu întîrzia plățile pot fi depuse sau reînoite din 1 septembrie, conform informațiilor din teren – preturile sectoarelor Ciocana și Botanica nu au transmis aceste date pentru a fi realizate plățile în conformitate cu deciziile care au fost luate.

Astăzi achitarea costurilor la serviciile comunale rămîne a fi o problemă enormă pentru majoritatea locuitorilor Chișinăului. Rugăm executivul să nu blocheze această activitate și să nu tergiverseze procedurile de compensare, așa cum s-a întămplat de exemplu anul trecut!”, a scris Ion Ceban.

 

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă