Noutăți, Stirile principale

PSRM

10 ianuarie 2019

Dodon i-a scris lui Medvedev: președintele a luat sub control personal rezolvarea problemei privind transportarea produselor moldovenești prin Ucraina

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a expediat o scrisoare oficială Prim-ministrului Federației Ruse, Dmitri Medvedev, în legătură cu Hotărîrea Guvernului Federației Ruse, care a provocat anumite dificultăți pentru exportul moldovenesc.

În acest sens, șeful statului și-a exprimat recunoștința față de decizia luată de către Federația Rusă de a elimina taxele de import pentru o serie de produse exportate în mod tradițional din Republica Moldova, exprimîndu-și încrederea că acest pas va promova dezvoltarea relațiilor comerciale și economice reciproce dintre țările noastre. În același timp, el a menționat că, de la 1 ianuarie, a intrat în vigoare o altă Hotărîre a Guvernului Federației Ruse, prin care este interzis importul mărfurilor ucrainești în Rusia, precum și a mărfurilor din alte țări, care sunt întroduse pe teritoriul FR prin tranzitarea teritoriului Ucrainei. Această Hotărîre a creat riscuri pentru anumite categorii de mărfuri moldovenești, cum ar fi produsele vinicole și conservele, întrucît, potrivit noilor reguli, acestea trebuie livrate pe teritoriul Rusiei evitînd Ucraina, ceea ce sporește semnificativ cheltuielile de transport. Șeful statului a venit cu o rugăminte către Dmitri Medvedev, de a revedea decizia cu scopul de a depăși situația actuală, privind transportarea produselor moldovenești pe teritoriul Federației Ruse prin tranzitarea teritoriului Ucrainei.

“Pentru soluționarea problemei respective suntem in contact cu conducerea Federației Ruse. Astfel, anunț agenții economici din Moldova (producătorii și exportatorii) că Președintele Republicii Moldova a luat sub control personal rezolvarea problemei și soluția va fi identificată în zilele apropiate”, a subliniat Igor Dodon, pe pagina sa de pe rețelele de socializare.

Sursa: http://aif.md/dodon-napisal-medvedevu-prezident-vzjal-pod-lichnyj-kontrol-uregulirovanie-problemy-s-transportirovkoj-moldavskoj-produkcii-cherez-ukrainu-foto/
 

PSRM
Adera la partid!
Semnalează o problemă