PSRM

13 mai 2017

Zinaida Greceanîi a vizitat grădinița ”Prichindel” din satul Vasilcău, raionul Soroca

Astăzi, 13 mai, Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a vizitat grădinița ”Prichindel” din satul Vasilcău, raionul Soroca. Aici, cu sprijinul consilierilor raionali din partea Partidului Socialiștilor și oamenilor buni a fost amenajat teritoriul grădiniței: trotuarele au fost pavate cu gresie iar curtea a fost adusă în ordine.

”Copiii sunt cei mai importanți pentru noi, ei reprezintă viitorul nostru. În condițiile când așa-numita ”guvernare pro-europeană” în mod barbar”optimizează” instituțiile de învățământ pentru copii din întreaga țară, noi trebuie să depunem toate eforturile nu doar ca să păstrăm grădinițele și școlile din sate dar și să le amenajăm la maxim. Dacă vom salva grădinițele și școlile, vor exista și satele”, a declarat Președintele PSRM.

Zinaida Greceanîi a mulțumit tuturor celor care au participat la această cauză nobilă.De asemenea, a remarcat munca educatorilor și a personalului din grădiniță, care astăzi practic lucrează doar din entuziasm. Președintele PSRM a subliniat faptul că activitatea specialiștilor din școli și grădinițe trebuie să fie remunerată mai bine, iar Partidul Socialiștilor va depune toate eforturile pentru ca situația economică din țară să se îmbunătățească, iar salariile din sectorul bugetar să fie majorate.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă