10 decembrie 2019
Zinaida Greceanîi: Sarcina Parlamentului este asigurarea realizării drepturilor omului
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi a adresat un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, care este marcată pe 10 decembrie. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului.
“Societatea modernă este produsul derivat al Declarației Universale a Drepturilor Omului. Toți suntem egali în oportunități și avem aceleași drepturi indiferent de etnie, religie, statut social sau vîrstă.
Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la puțin timp de la sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial. După tragedia produsă de război, liderii lumii au conștientizat nevoia stipulării într-un document oficial că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și inalienabile și cu libertăți fundamentale.
Chiar dacă au trecut 71 de ani de la adoptarea documentului, este necesar să ne reamintim mereu despre prevederile Declarației, să ne apărăm drepturile și să respectăm drepturile celor din jur.
Sarcina Parlamentului, de rînd cu celelalte instituții ale statului este să asigurăm realizarea deplină a tuturor drepturilor omului, cît și sancționarea încălcărilor acestora, prin asigurarea unui echilibru social.
Cu această ocazie, vreau să vă îndemn încă o dată să rămînem oameni, indiferent de circumstanțe, politică sau opțiuni individuale”, a scris Zinaida Greceanîi în mesajul său.