10 iulie 2019
Zinaida Greceanîi s-a întîlnit cu Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău
Promovarea unei politici externe echilibrate constituie o prioritate în activitatea actualei majorități parlamentare, a menționat, astăzi, Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi în cadrul discuției cu Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, William Massolin.
Potrivit Președintelui, coaliția de guvernare a decis că toate acordurile semnate cu partenerii externi vor fi executate în continuare. Totodată, Zinaida Greceanîi a menționat că va fi efectuată o evaluare a actelor legislative pentru o bună implementare a acestora. ”Intenția noastră este de a implementa toate legile bune care sunt în interesul cetățenilor țării”, a precizat spicherul.
La rîndul său, Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău a spus că autoritățile Republicii Moldova se pot baza pe suportul Consiliului Europei și instituțiile acestuia.
De asemenea, oficialul a anunțat că, în această lună, coraportorii APCE vor efectua o vizită în țara noastră.
La întrevedere a participat președintele Fracțiunii PSRM, Vlad Batrîncea, membru al delegației parlamentare la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.