02 aprilie 2019
Zinaida Greceanîi: Conducerea PSRM va discuta cu privire la această situație și va lua o decizie asupra acțiunilor ulterioare
Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor a participat pe data de 2 aprilie la consultațiile inițiate de către Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru deblocarea situației politice din țară creată după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
“Astăzi suntem în fața unei alegeri: crearea unei guvernări stabile, care, de fapt este așteptată de toți cetățenii sau apelăm din nou la cetățeni ca să ne judece la alegerile anticipate”, a spus președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, după ce au avut loc consultațiile la care au participat și liderii Partidului Democrat din Moldova.
Zinaida Greceanîi și-a exprimat regretul față de faptul că reprezentanții blocului ACUM nu au participat la aceste discuții. Ea, a menționat că este vorba despre invitația șefului statului la adresa celor trei forțe politice majore care au acces în parlament după alegeri.
“Este regretabil faptul că reprezentanții Blocului ACUM nu au dat curs acestei invitații, ar fi fost rezonabil să avem discuțiile continuate și la nivel de partide”.
Președintele PSRM a anunțat că în cadrul consultațiilor s-a discutat despre pozițiile părților. Unele dintre ele coincid, mai ales în ceea ce privește problemele sociale. Pentru alte poziții, în special cele politice, divergențele sunt destul de mari.
Zinaida Greceanîi a subliniat că participanții la întrevedere nu au discutat despre crearea coalițiilor sau înaintarea candidaturilor pentru funcțiile de stat. Ea a menționat că acum cel mai important lucru este asigurarea stabilității politice, economice și sociale în țară.
De asemenea, președintele PSRM a spus că vor fi convocate organele colegiale de conducere a partidului, pentru a discuta cu privire la această situație și pentru a elabora o agendă pentru acțiunile viitoare.
Referitor la invitația blocului ACUM, Zinaida Greceanîi a menționat că dialogul ar trebui să aibă loc între fracțiuni și nu cu deputații în particular. Invitația publică a blocului a fost adresată deputaților, și nu fracțiunii PSRM.
„Suntem o fracțiune unitară și luăm decizii comune. Nu am văzut o invitație la adresa fracțiunii noastre. Nu are sens să venim la orice spectacol. Dacă ar fi fost îngrijorați de viitoarea coaliție, ar fi trebuit să vină aici să negocieze”, a spus Zinaida Greceanîi.