PSRM

31 ianuarie 2023

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Reprezentantul Special pentru Problema Holocaustului

Președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor din Parlamentul Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, împreună cu Maxim Lebedinschi, membru al Comitetului Executiv al PSRM, au avut o întrevedere cu Doamna Ellen Germain, Emisarul Special pentru Problema Holocaustului din cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Discuția a fost dedicată măsurilor și acțiunilor ce se impun pentru a menține memoria tragediei Holocaustului și a combate denaturarea istoriei.

Reprezentantul Departamentului de Stat al SUA a salutat faptul că în 2020, Parlamentul de legislatura anterioară, a adoptat Legea privind interzicerea negării Holocaustului și a propagandei nazismului și fascismului, menționând că astfel de măsuri corespund celor mai bune practici mondiale și sunt extrem de necesare pentru toate țările.

Autorul legii, fostul deputat al Parlamentului Republicii Moldova, Nichita Țurcan, a menționat că implementarea legii în practică nu este suficientă, subliniind necesitatea elaborării unor acte normative suplimentare, inclusiv completarea curriculumului școlar cu lecții consacrate studierii istoriei crimelor nazismului și fascismului.

Pe finalul întrevederii, părțile au convenit să depună eforturi comune în vederea popularizării și promovării luptei împotriva negării Holocaustului și a altor crime ale nazismului și fascismului.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă