PSRM

29 iulie 2019

Zinaida Greceanîi a participat la ședința solemnă consacrată Zilei Constituției

Președintele Parlamentului RM, Zinaida Greceanîi, împreună cu Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, Prim-ministrul RM, Maia Sandu, deputați din Parlamentul RM și ceilalți oaspeți a participat la la ședința solemnă consacrată aniversării a 25-a a adoptării Constituției Republicii Moldova – legea fundamentală a statului.

„Este o zi esențială, plină de încărcătură simbolică, este timpul cînd suntem chemați să reamintim tuturor despre supremația legii și democrației, despre respectarea drepturilor și libertăților fiecărui cetățean al acestui stat. Dar în același timp este momentul cînd putem vorbi despre denaturarea acestor valori, despre interpretări în interesul anumitor forțe politice sau chiar anumitor indivizi.

Anii precedenți, au fost ani grei, ani cînd sub paravanul așa numitelor reforme am asistat de fapt la substituirea Constituției cu interese de clan, cînd garantul suveranității și independenței statului nostru, s-a încercat să fie substituit cu cei care erau gata de orice încălcare doar pentru a promova anumite legi dictate de ambiții și frustrări personale ale unora.

Dar eu sunt convinsă, ca procesul de democratizare în Republica Moldova va  triumfa și statul nostru se va alinia la standardele internaționale privind garantarea drepturilor si libertăților fundamentale”, a spus Zinaida Greceanîi.

La ședința solemnă au participat și foștii Președinți ai Republicii Moldova, ex-președinți ai Curții Constituționale, reprezentanți ai corpului diplomatic, semnatarii Constituției Republicii Moldova, foști deputați în parlament, membri ai Guvernului.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă