Autoritățile Moldovei ar trebui să inițieze la nivel politic negocieri cu Rusia privind livrările de gaze, pentru a obține un rezultat în acest proces. Zinaida Greceanîi, președintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, și-a expus această opinie într-o discuție cu reporterul TASS, în cadrul celui de-al treilea Forum Eurasiatic al Femeilor.
„Aceste negocieri ar trebui să se desfășoare, probabil, și la nivel politic, pentru că la nivel tehnic, știu că a fost vicepremierul (Andrei Spânu – notă TASS) și, din câte cunosc, încă nu au ajuns la nicio înțelegere la prima etapă”. Greceanîi a subliniat faptul că Rusia este unicul furnizor de gaze pentru Moldova. „Orice am face, „Gazprom” este pentru noi unicul furnizor și chiar dacă vom primi gaze de la alt [furnizor] prin România sau din alte surse, oricum, acestea vor fi gaze rusești”, a menționat parlamentarul.
Anterior, președintele Moldovei, Maia Sandu a declarat că nici ea, nici guvernul Nataliei Gavrilița nu vor negocia în privința prețurilor la gaze cu „Gazprom”, deoarece de acest lucru ar trebui să se ocupe administrația întreprinderii moldo-ruse „Moldovagaz”.
Săptămâna trecută, „Moldovagaz” și „Gazprom” au luat decizia de a prelungi contractul de livrare a gazelor, care a expirat în luna septembrie, până la sfârșitul lunii octombrie, pe perioada negocierilor. În baza acestuia, în perioada caldă a anului, prețul gazelor pentru Moldova era calculat ținându-se cont de conjunctura hub-ului german de gaze naturale NCG, unde prețurile se reduc în această perioadă. În perioada rece a anului, căreia îi revin 80% din gazele consumate de Moldova, prețul acestora a depins de situația de pe piața motorinei și a păcurii.
Însă după ce prețul la gaze s-a majorat, Andrei Spânu, vicepremierul, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale al Moldovei, a mers totuși spre Sankt-Petersburg, pentru negocieri. În urma întrevederii cu Elena Burmistrova, vicepreședintele consiliului de administrație al „Gazprom”, directorul general al „Gazprom export”, acesta a declarat că Moldova dorește să mențină schema precedentă de formare a prețului la gaze, dar a recunoscut că guvernul pregătește un program de susținere a populației în legătură cu viitoarea creștere a tarifelor.
Igor Dodon, ex-președintele Moldovei, liderul Partidului Socialiștilor, consideră că guvernul a inițiat prea târziu negocierile cu „Gazprom” și a ratat șansa de a conveni asupra unui preț convenabil pentru țara noastră.
TASS