05 septembrie 2019
Zinaida Greceanii a spus de ce are nevoie Moldova pentru un „progres economic”
Potrivit spicherului Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, pentru un „progres economic” Moldova, în primul rînd, are nevoie de stabilitate politică.
“O astfel de stabilitate politică nu poate fi asigurată decît prin încheierea unui accord de către partidele politice care se află la guvernare. Stabilitatea politică este încrederea care contribuie la atragerea investițiilor”, a spus politicianul.
Greceanîi a subliniat că Moldova trebuie să păstreze toate acordurile pe care le-a încheiat anterior cu țările din Vest și Est. Vorbim despre acordul de Asociere dintre Republica Moldova și UE și statutul de observator pe care țara noastră l-a primit în cadrul UEEA și altele.
„Suntem interesați și de aceste și de alte piețe, precum piețele de desfacere”, a adăugat spicherul.
În acest context, Zinaida Greceanîi a amintit că a fost pregătit un nou acord de cooperare cu blocul ACUM, despre care se discută în prezent.
“Toate aceste puncte ar trebui indicate în noul acord, astfel încît partenerii noștri străini să înțeleagă la ce să se aștepte de la autoritățile moldovenești. Modul în care intenționează autoritățile din RM să continue. În numele țării noastre, în numele cetățenilor noștri, trebuie să căutăm un punct de intersecție, trebuie să căutăm ceea ce ne unește și nu ceea ce ne dezbină”, a adăugat președintele Parlamentului.