PSRM

19 iunie 2021

Zinaida Greceanîi a rostit o alocuțiune în runda dedicată diplomației parlamentare la Forumul Diplomației de la Antalya

”Parlamentarilor le revine un rol important în îmbunătățirea înțelegerii reciproce între țări, consolidarea democrației și a statului de drept”. Declarația a fost făcută, astăzi, de către Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi în runda dedicată diplomației parlamentare din cadrul Forumului Diplomației de la Antalya.

Speakerul a subliniat rolul deosebit și importanța diplomației parlamentare în contextul relațiilor internaționale contemporane.

Potrivit Președintelui Legislativului, diplomația parlamentară are o contribuție semnificativă în menținerea și realizarea unei politici externe echilibrate. ”Fără a subestima rolul diplomației tradiționale, consider că puterea legislativă, reprezentată de forțe politice diferite, poate menține această balanță”, a opinat Zinaida Greceanîi.

Președintele Parlamentului s-a arătat convinsă de creșterea influenței diplomației parlamentare în luarea unor decizii politice importante, pe arena mondială.  Potrivit ei, progresul societății pe termen lung este posibil doar luând în considerație interesele și aspirațiile oamenilor, voința cărora o reprezentăm noi, deputații.

De asemenea, Zinaida Greceanîi a declarat că reuniunea de la Antalya nu este doar un dialog al liderilor politici, oficialilor de rang înalt, mediului academic, formatorilor de opinie, mass-media și a reprezentanților din sectorul privat, ci și o nouă etapă de cooperare între țări.

Menționăm că Președintele Legislativului de la Chișinău s-a adresat audienței atât în calitate de speaker al Republicii Moldova, cât și în calitate de Președinte al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), președinție deținută în prima jumătate a acestui an de țara noastră.

Forumul Diplomației de la Antalya se  desfășoară în perioada 18-20 iunie 2021, sub auspiciile Președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă