PSRM

27 noiembrie 2020

Zinaida Greceanîi, a participat la ședința Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a participat, în dimineața zilei de astăzi, la ședința Consiliului Adunării Interparlamentare a Comunității Statelor Independente (AIP CSI).
Evenimentul s-a desfășurat, în regim online, fiind moderat din Palatul Tavriceski, Sankt-Petersburg, de către Președintele Consiliului AIP CSI, Președintele Consiliului Federației al Adunării Federale a Federației Ruse, Valentina Matvienko.

La întrunire a participat Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Hendrik Daems, care a informat membrii Consiliului despre domeniile de cooperare dintre Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și Adunarea Interparlamentară a CSI.

Unul dintre subiectele centrale ale reuniunii a fost sprijinul legislativ pentru măsurile luate în statele membre CSI în legătură cu pandemia COVID-19. Informații la această temă au fost prezentate de către directorul Biroului regional al OMS pentru Europa, Hans Kluge, și președintele Consiliului de experți în sănătate pe lângă AIP CSI Iuri Șcerbuk.

De asemenea, a fost discutată situația și perspectivele integrării economice în spațiul euroasiatic și asigurarea juridico-normativă a acestui proces. Cu un raport la acest subiect a venit Mihail Measnikovici, președintele Colegiului Comisiei economice eurasiatice.

Totodată, au fost dezdătute chestiuni privind pregătirea pentru observarea alegerilor din țările CSI în 2021, crearea Consiliului de experți în știință și educație în cadrul AIP CSI ș.a.

Reuniunea Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI a precedat cea de-a 51-a ședință plenară a Adunării Interparlamentare a CSI, care se desfășoară, pe parcursul zilei de astăzi, în format online.

Adunarea Interparlamentară a CSI este constituită din instituțiile legislative a 10 țări membre ale Comunității Statelor Independente.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă