PSRM

23 octombrie 2015

Zinaida Greceanîi a participat la lucrările Adunării UIP, Geneva

În perioda 17-21 octombrie curent, dna Zinaida Greceanîi, deputat în Parlament, membru al delegaţiei naţionale la Uniunea Interparlamentară (UIP), a participat la lucrările celei de-a  133-lea Adunări UIP cu genericul ”Imperativul moral şi economic al unei migraţii mai echitabile, mai inteligente şi mai umane”, care s-au desfăşurat la Geneva, Confederaţia Elveţiană.

Pe durata Adunării, dna Greceanîi a participat la Reuniunea Femeilor Parlamentare, la reuniunea Grupului geopolitic Eurasia, din care face parte şi RM, precum şi în cadrul dezbaterilor generale din plenul Adunării, unde a ţinut un discurs despre situaţia curentă a imigranţilor moldoveni, despre problemele cu care se confruntă aceştia, precum şi despre posibilele scenarii de ameliorare a migraţiei forţei de muncă din RM spre alte destinaţii mai atractive.

De asemenea, dna Greceanîi a avut şi o serie de întrevederi bilaterale cu delegaţiile prezente la Adunare, după cum urmează: întrevedere cu dl Mihály Balla, membru al Parlamentului Ungariei, cu care a discutat despre relaţiile moldo-ungare, situaţia din regiune, experienţa Ungariei în dezvoltarea regiunilor; întrevedere cu dl Krister Örnfjäder, membru al Parlamentului suedez, Preşedinte al delegaţiei suedeze la UIP, cu care a discutat despre ultimele evoluţii pe dimensiunea Parteneriatul Estic, despre asistenţa tehnică acordată de Suedia Republii Moldova pe durata ultimilor ani, precum şi despre necesitatea consolidării dialogului interparlamentar moldo-suedez; întrevedere cu dl Xiaochu Wang, deputat, Vicepreşedinte al Comitetului Afaceri Externe, şeful delegaţiei chineze la UIP, cu care s-au discutat chestiuni legate de cooperarea bilateral RM – China şi de asistenţa tehnică oferită de Guvernul chinez.

22343315921_497cec926d_zDe asemenea, dna Greceanîi a avut o întrevedere cu dna Jutta Urpilainen, deputat finlandez, şefa delegaţiei Finalandei la UIP, cu care au fost abordate subiecte referitoare la rolul femeilor în politică şi experienţa Finlandei în acest sens.

Totodată, în cadrul lucrărilor Reuniunii, candidatura dlui Igor Dodon, şeful delegaţiei Parlamentului RM la UIP, a fost acceptată pentru poziţia vacantă de membru al Biroul permanent al Comitetului UIP pentru Afaceri ONU. De asemenea, candidatura dnei Zinaida Greceanîi a fost înaintată pentru suplinirea postului vacant de membru al Biroului permanent al Comitetului UIP pentru dezvoltare durabilă, finanţe şi comerţ.

La încheierea reuniunii a fost adoptată rezoluţia finală a Cele de-a 133-a Adunări UIP, cu titlul ”Democraţia în era digitală şi ameninţarea vieţii private şi a libertăţilor individuale”.

Reuniunea UIP a întrunit peste 670 parlamentari din 137 de state ale lumii. În prezent, UIP reprezintă cel mai vechi şi cel mai mare for interparlamentar din lume, fiind fondată în 1889 şi avînd 167 membri, precum şi 10 membri asociaţi. Republica Moldova a devenit membru UIP în 1992.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă