PSRM

04 februarie 2018

Zinaida Greceanîi a mulțumit socialiștilor pentru desfășurarea Zilelor de informare a cetățenilor

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi a mulțumit echipei Partidului Socialiștilor pentru desfășurarea Zilelor de informare politică a cetățenilor, în perioada 3-4 februarie.

Zinaida Greceanîi a menționat importanța muncii pe care socialiștii o desfășoară pentru a informa cetățenii.

”Anul 2018 va fi foarte dificil pentru noi toți, pentru că  vor  avea loc alegeri parlamentare.  Scrutinul va fi un test serios al rezistenței și viabilității partidului, actualitatea programului și corectitudinea căii alese.

În condiții de luptă politică, posibile manipulări și falsificări din partea unor oponenți, trebuie să rămânem uniți și mobili. De asemenea, trebuie să înțelegem ceea ce se întâmplă în jurul nostru – în țară, în regiune, în lume – și să informăm corect alegătorii noștri, să le explicăm poziția noastră cu privire la toate cele mai importante probleme.

Numai în acest fel, prin eforturi comune, vom reuși să ne atingem obiectivul principal în acest an – de a obține victorie deplină în alegerile parlamentare. Cred în echipa noastră și în succesul ei!”, a subliniat președintele  partidului.