PSRM

30 iulie 2019

Zinaida Greceanîi a discutat cu patronatul despre situația din țară

Președintele Parlamentul, Zinaida Greceanîi a avut astăzi o întrevedere cu conducerea Confederației Naționale a Patronatului din Moldova.

Părțile au discutat despre problemele stringente din economie și au făcut schimb de opinii privind soluțiile optime pentru asigurarea dezvoltării țării.

Președintele Parlamentului a optat pentru o colaborare eficientă între partenerii de dezvoltare și autorități, menționînd importanța unui dialog constructiv și deschis. De asemenea, au fost punctate mai multe proiecte legislative care urmează să fie examinate în următoarea perioadă.

Părțile au fost unanime referitor la nevoia asigurării unei stabilități și previzibilități fiscale pe termen mediu.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă