PSRM

26 noiembrie 2019

Zinaida Greceanîi a avut o întrvedere cu Șeful Misiunii FMI pentru Moldova

Președintele Parlamentului Republicii Moldova Zinaida Greceanîi a avut astăzi, o întrevedere cu Ruben Atoyan, Șeful Misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru Republica Moldova.

Părțile au discutat cooperarea dintre Moldova și FMI în contextul învestirii noului Guvern. Zinaida Greceanîi a reiterat deschiderea autorităților pentru continuarea dezvoltării bunelor relațiilor cu partenerii externi ai țării, precum și determinarea de a respecta obligațiunile asumate în cadrul acordurilor externe.

Zinaida Greceanîi a accentuat că este în interesul Republicii Moldova continuarea cooperării cu FMI și extinderea programului de colaborare.
Șeful misiunii FMI a salutat această abordare, menționînd că respectarea angajamentelor față de FMI este un semnal bun pentru toți partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.

Ruben Atoyan a specificat că la această etapă FMI este focusat pe finalizarea reușită a programului existent pentru Moldova și este disponibil să discute un nou program bilateral.

În încheiere, Zinaida Greceanîi a remarcat că Republica Moldova este interesată de investiții pentru dezvoltare sustenabilă, care să folosească plenar cetățenilor Republicii Moldova, iar autoritățile întreprind măsuri pentru asigurarea unui cadru de reglementare stabil pentru investitorii străini.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă