PSRM

23 septembrie 2019

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu președintele Consiliului Suprem al Republicii Kyrgyz

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Dastanbek Dzhumabekov, președintele Consiliului Suprem al Republicii Kyrgyz, în marja Forumului Președinților de Parlament din țările Euroasiatice, ”Eurasia mare: Dialog. Încredere. Parteneriat”, care se desfășoară în Nur-Sultan, Kazahstan.

La întrevedere au participat vicepreședinții Parlamentului Mihail Popșoi și Alexandru Slusari. Președintele Consiliului Suprem al Repubblicii Kyrgyz a invitat Președintele Parlamentului să efectueze o vizită oficială în Kyrgyzia.

În cadrul discuției, părțile au punctat dinamica pozitivă în cooperarea dintre cele două țări, în special în cadrul CSI. Totodată, a fost menționată necesitatea creșterii volumului schimburilor comerciale și intensificarea colaborării în domeniul agro-industrial. În context, a fost făcut un schimb de informații legat de practicile legislative și agreată necesitatea continuării dialogului.

La Forumul președinților de Parlament din țările Euroasiatice, ”Eurasia mare: Dialog. Încredere. Parteneriat” participă președinți de Parlament din 65 de țări din Europa și Asia, precum și conducători ai 14 organizații internaționale și interparlamentare importante.