PSRM

24 octombrie 2019

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Președintele Comisiei de la Veneția

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi s-a întîlnit,
astăzi, cu Președintele Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept
(Comisia de la Veneția), Gianni Buquicchio, în marja Conferinței Europene a
Președinților de Parlament de la Strasbourg.

Speakerul a dat o apreciere înaltă parteneriatului continuu al Moldovei cu
Comisia de la Veneția. ”Expertiza oferită de Dumneavoastră și opiniile
constructive sunt foarte importante în implementarea reformelor, inclusiv în
ajustarea eforturilor de avansare a acestora”, a declarat Zinaida Greceanîi.

În timpul întrevederii a fost remarcat rolul important al experților Comisiei
Europene pentru Democrație prin Drept în misiunile electorale de observare a
alegerilor.

Zinaida Greceanîi a subliniat că majoritatea parlamentară contează pe suportul
continuu al Comisiei de la Veneția pentru a asigura transformările necesare în
beneficiul cetățenilor țării.

Totodată, Președintele Parlamentului RM a reiterat angajamentul autorităților
țării privind implementarea prevederilor Acordului de Asociere Republica
Moldova – Uniunea Europeană.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă