PSRM

29 noiembrie 2018

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu noul șef al Oficiului Consiliului Europei în Moldova

Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi a avut pe 29 noiembrie, o primă întrevedere cu noul șef al Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, reprezentantul Franței, William Massolin.

Zinaida Greceanîi l-a felicitat pe William Massolin cu numirea sa în funcție și a exprimat încrederea în faptul că cooperarea Republicii Moldova cu Consiliul Europei, care este una dintre cele mai importante organizații internaționale în domeniul drepturilor omului, dezvoltarea democrației, legalității și interacțiunii culturale, va evolua.

În cursul dialogului, părțile au discutat despre situația social-politică din Republica Moldova, cît și despre pregătirea pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc la 24 februarie 2019, în Moldova.

Zinaida Greceanîi l-a familiarizat pe reprezentantul Consiliului Europei cu structura și programul de activitate al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, cu rezultatele primaries a PSRM privind circumscripțiile electorale, cu Rezoluția PSRM  ”10 obiective prioritare ale PSRM”, adoptată după mitingul din Chișinău, de la 18 noiembrie, cît și cu acțiunile de protest, organizate în localitățile țării în perioada septembrie-octombrie.

Șeful Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova a subliniat importanța desfășurării în Moldova, a alegerilor libere și democratice, care exclud folosirea resurselor administrative și alte manipulări care sunt contrare legii.

La rîndul său, președintele PSRM a menționat necesitatea unei implicări mai active a organizațiilor internaționale, inclusiv a Consiliului Europei în procesul de monitorizare a alegerilor parlamentare.

 

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă