PSRM

13 martie 2021

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Federației Ruse Oleg Vasnețov

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a avut, astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în țara noastră, Oleg Vasnețov.

Interlocutorii au făcut o trecere în revistă a colaborării moldo-ruse în diferite domenii, în special la nivel parlamentar. A fost exprimat interesul reciproc pentru aprofundarea continuă și dinamizarea raporturilor de cooperare dintre cele două țări.

În cadrul întrevederii a fost făcut un schimb de informații privind eforturile autorităților din Moldova și din Rusia în combaterea crizei pandemice, inclusiv măsurile care se întreprind pentru organizarea și desfășurarea vaccinării în masă a populației.

Speakerul a exprimat recunoștința pentru suportul consistent oferit de Federația Rusă țării noastre în diferite domenii, inclusiv în contextul combaterii COVID-19, fapt care este înalt apreciat de autorități și de cetățeni.

Oleg Vasnețov a adresat Președintelui Parlamentului felicitări prilejuite de Maslenița – sărbătoare care marchează venirea primăverii. Cu această ocazie, diplomatul a urat Speakerului, dar și tuturor cetățenilor Republicii Moldova multă sănătate și prosperitate.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă