PSRM

03 februarie 2019

Zinaida Greceanîi a avut întrevederi cu locuitorii satelor Mihăileni, Trestieni, Colicăuți și Berlinți din raionul Briceni

Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, astăzi, 3 februarie, a avut întrevederi cu locuitorii satelor Mihăileni, Trestieni, Colicăuți și Berlinți din raionul Briceni.

„Am discutat despre situația dificilă în care se află astăzi țara noastră și noi, cetățenii săi.

Pe parcursul celor 10 ani de guvernare, euro-unioniștii au închis sute de școli, spitale, grădinițe, au distrus întreprinderi, au privatizat și au vîndut proprietăți de stat pentru nimic. Drept urmare, locuitorii țării noastre își pierd locurile de muncă și, fiind în impas, pleacă în străinătate. Aceste probleme au afectat direct și sătenii din raionul Briceni.

În cadrul întrevederii am vorbit despre Platforma electorală a Partidului Socialiștilor pentru circumscripția Briceni, despre cum Partidul Socialiștilor intenționează să soluționeze problemele care s-au acumulat ca un bulgăre de zăpadă în timpul anilor în care au guvernat euro-unioniștii. Împreună am ajuns la o concluzie comună: trebuie să oprim devastatorii și să nu le permitem să ne distrugă definitiv țara și poporul nostru.

Împreună vom face schimbările spre bine!”, a scris Zinaida Greceanîi pe pagina sa de pe rețelele de socializare.

 

 

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă