18 februarie 2020
Zinaida Greceanîi a adresat un mesaj de felicitare președintelui țării cu prilejul aniversării zilei sale de naștere
Președintele Parlamentului RM, președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a adresat un mesaj de felicitare Președintelui Republicii Mnoldova, Igor DODON, cu prilejul aniversării zilei sale de naștere.
“Cu cele mai sincere și cele mai bune gînduri adresez, astăzi, Președintelui Republicii Moldova, Igor DODON, felicitări alese prilejuite de Ziua de Naștere. Este o ocazie fericită de a reitera sentimentele mele de respect profund și recunoștință pentru colaborarea frumoasă și productivă pe care o avem de-a lungul anilor și care m-a convins ferm, în toată această perioadă, că sunteți un coleg de nădejde și un prieten adevărat.
Vă urez, stimate Domnule Președinte, succese continue în importanta funcție pe care o exercitați cu demnitate în interesul poporului Republicii Moldova.
Vă asigur de întreaga noastră susținere în eforturile de edificare a unui stat de drept prosper, în care cetățenii să trăiască în siguranță și bunăstare.
Împreună cu Dumneavoastră, vom putea realiza tot ceea ce ne-am propus ca să schimbăm viața cetățenilor țării noastre în bine. Să aveți pe această cale susținere, înțelegere și putere!
Profit de acest plăcut prilej pentru a adresa cordiale urări de bine, sănătate și fericire familiei Dumneavoastră frumoase, care Vă oferă sprijin puternic în toate momentele vieții.
La Mulți Ani, stimate Domnule Președinte!”, a scris Zinaida Greceanîi în mesajul său de felicitare.