În cadrul ședinței plenare a Parlamentul Republicii Moldova, deputatul PSRM Vladimir Odnostalco a solicitat susținerea inițiativei legislative nr. 24, subliniind că aceasta nu presupune alocarea niciunui leu suplimentar din bugetul de stat, dar oferă un sprijin real cetățenilor.
Potrivit deputatului, proiectul vizează stabilirea unor priorități corecte în cheltuirea banilor publici, prin redistribuirea unor articole de venituri și cheltuieli.
Inițiativa prevede:
• Reducerea bugetului Ministerului Apărării cu 300 de milioane de lei;
• Diminuarea cheltuielilor pentru Parlament, Președinție, Curtea Constituțională și Cancelaria de Stat;
• Excluderea finanțării Centrului pentru gestionarea crizelor, atribuții care, potrivit deputatului, sunt deja exercitate de Comisia pentru Situații Excepționale;
• Reducerea finanțării Centrului „Patriot”.
Deputatul a precizat că resursele economisite urmează să fie redirecționate către trei domenii prioritare:
• 50 de milioane de lei pentru Fondul de vulnerabilitate energetică, în vederea compensării cetățenilor în perioada rece a anului;
• 150 de milioane de lei pentru finanțarea asistenților personali, în condițiile în care peste 6.000 de persoane au nevoie în prezent de acest tip de îngrijire;
• 50 de milioane de lei în fondul de profilaxie al CNAM pentru organizarea activităților alternative și promovarea unui mod sănătos de viață.
Majoritatea parlamentară PAS a respins acest proiect.